Zilele Carierei la Universitatea Transilvania din Brașov
Zilele Carierei la Universitatea Transilvania din Brașov
Instituția de învățământ superior le oferă studenților „oportunitate unică de a interacționa cu experți în domeniul resurselor umane și de a învăța direct de la cei mai buni”, organizând în paerioada 19-21 noiembrie evenimentul Zilele Carierei/
„Dacă îți dorești să înțelegi ce caută angajatorii la un candidat sau să afli cum să te pregătești pentru un interviu de succes, acest eveniment este pentru tine!”, spun reprezentanții instituției.
La eveniment vor participa experți cu experiență și viziune, care sunt direct implicați în recrutarea angajaților de către companii de renume. Studenții vor avea ocazia să întâlnească profesioniști din companii precum: Autoliv România, Siemens Industry Software, Stabilus România, cu filiale în Brașov.
„În cadrul prelegerilor și discuțiilor, vor fi abordate teme esențiale pentru dezvoltarea carierei tale și pregătirea în vederea interviurilor de angajare:
Profilul angajatului ideal pentru companiile de top
Tips&Tricks pentru interviurile de angajare
Ce urmăresc angajatorii în cadrul unui interviu
„Dacă aș fi în locul tău, aș face…” – sfaturi utile din perspectiva recrutorilor
Nu pierde ocazia de a învăța direct de la experții în domeniu și de a-ți face conexiuni valoroase pentru viitorul tău profesional! Te așteptăm așadar la Zilele Carierei în perioada 19-21 noiembrie 2024, intervalul orar 16:00 – 17:30, pe Colina Universității, corpul A, sala A VII 2 (Accesul se face cu liftul până la etajul 5, apoi pe scări până la etajul 7). Capacitatea sălii este de 40 de locuri”, au anunțat organizatorii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.