Zeci de zboruri anulate pe aeroportul din Madrid

Cel puțin 57 de zboruri au fost anulate astăzi pe aeroportul Barajas din Madrid din cauza ninsorii care nu permite decolarea sau aterizarea avioanelor. De asemenea, sute de zboruri au întârzieri foarte mari. Majoritatea curselor care leagă România de capitala Spaniei fie au fost anulate, fie au întârzieri de sute de minute. Ieri, traficul rutier din nordul Germaniei era aproape paralizat, după ninsori abundente înregistrate cu o zi înainte, iar aproximativ 200 de șoferi au fost blocați în vehiculele lor. Valul de frig care s-a abătut de mai multe săptămâni asupra unei mari părți a emisferei nordice este cauzat de un fenomen de „blocaj” al circulației aerului, destul de rar, însă cunoscut specialiștilor, a anunțat Organizația Meteorologică Mondială (OMM).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




