Zeci de răniți într-un incendiu din orașul german Siegburg
Zeci de persoane au fost rănite marţi după ce un incendiu dintr-o localitate din vestul Germaniei s-a răspândit la cel puţin opt case şi apoi la un tronson feroviar major, informează oficiali locali citaţi de DPA, potrivit Agerpres. Oficialii din Siegburg au afirmat iniţial că au suspiciuni că incendiul s-a declanşat după ce trecerea unui tren pe calea ferată a provocat scântei care au aprins vegetaţia, focul propagându-se apoi la locuinţe. Ulterior, municipalitatea a precizat că nu s-a stabilit cum a izbucnit incendiul, iar oficiali ai căilor ferate susţin că o investigaţie este încă în desfăşurare. În jur de 550 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului, precum şi un tun cu apă al poliţiei şi un elicopter. Incendiul a fost adus sub control după mai multe ore.
„Salvatorii care au sosit primii s-au confruntat practic cu un zid de flăcări. Când sunt 39 de grade, astfel de focuri se pot răspândi rapid”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor. Casele afectate au suferit pagube majore, unele dintre ele având podul prăbuşit, potrivit imaginilor de la faţa locului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.