Zeci de ONG-uri cer demiterea lui Sebastian Burduja

Zeci de ONG-uri cer demiterea lui Sebastian Burduja
75 de organizații non-guvernamentale, printre care Greenpeace, Declic, Bankwatch, Centrul pentru Jurnalism Independent și Expert Forum, solicită printr-o scrisoare deschisă adresată lui Marcel Ciolacu, demiterea urgentă a ministrului Energiei, Sebastian Burduja.
Organizațiile condamnă „represaliile ordonate de ministrul Energiei la adresa celor care inițiază demersuri în justiție”, conform unui comunicat transmis de ONG-ul pentru mediu Greenpeace.
„În ultimele luni, ministrul Burduja a lansat acuzații nefondate împotriva organizațiilor care contestă proiecte energetice cu impact negativ asupra mediului. Acesta a solicitat companiilor naționale din energie să ceară daune exagerate în litigiile cu ONG-urile, urmărind astfel să descurajeze orice formă de opoziție civică”, au transmis organizațiile semnatare.
Ele au acuzat că abordarea lui Sebastian Burduja nu respectă tratatele internaționale la care România este parte privind protecția împotriva proceselor abuzive.
„Într-un stat democratic, societatea civilă trebuie să-și poată exercita dreptul legitim de a contesta deciziile autorităților, fără teama de represalii. Declarațiile și acțiunile ministrului Burduja reprezintă un atac direct asupra acestui drept fundamental. Nu ne vom lăsa intimidați și vom face tot ce ne stă în putință pentru a apăra drepturile românilor la sănătate și o democrație sănătoasă”, a declarat Elena Ionescu, Directoare Executivă a Greenpeace România, citată în comunicat.
Și analista pe politici de energie de la Expert Forum, Otilia Nuțu, acuză că amenințările împotriva societății civile sunt „inacceptabile”.
„Afirmațiile ministrului Burduja nu pot fi interpretate altfel decât ca încercări repetate de intimidare şi față de societatea civilă, şi față de companiile din subordine, şi față de instanțele care judecă în aceste procese. În principiu, cine nu e cu noi e contra noastră, lucru inadmisibil într-o țară care se vrea democratică”, a mai susținut Otilia Nuțu.
Săptămâna trecută, Greenpeace a cerut premierului Marcel Ciolacu să-l demită pe Sebastian Burduja, susținând că este inacceptabil, într-un stat democratic, ca ministrul Energiei să iasă public cu mesaje prin care cere directorilor companiilor de stat să atace în instanță ONG-urile care contestă proiecte controversate.
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a încurajat, săptămâna trecută, mai multe companii să ceară în instanță daune „în cuantum maxim împotriva ONG-urilor care introduc acțiuni cu rea-credință”. El a explicat că există zece hidrocentrale cu o capacitate de 700 de MW care sunt 98% gata, însă au fost blocate de activiștii de mediu. Guvernul va emite un act normativ pentru accelerarea lucrărilor.
„Le solicit public tuturor directorilor companiilor naționale din energie să ceară în instanță daune-interese în cuantum maxim împotriva ONG-urilor care introduc acțiuni cu rea-credință! Cine greșește plătește. Așa e normal. Până acum am câștigat toate procesele importante și am reușit să avansăm și cu Neptun Deep, și cu hidrocentralele începute înainte de 1989 și blocate de ani de zile”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook, în urmă cu 5 zile.
Ministrul a susținut că un tribunal american a decis ca ONG-ul Greenpeace să plătească 660 de milioane de dolari pentru blocarea ilegală a unui proiect energetic strategic.
„Nu e un caz izolat. De la Neptun Deep (peste 4 miliarde de euro investiție) la hidrocentralele noastre (1,4 miliarde de lei investiție la hidrocentrala Răstolița), proiectele energetice strategice ale României sunt atacate sistematic în instanță de ONG-uri de mediu. Oare chiar toate investițiile românești sunt nocive pentru mediu?”, a mai scris Burduja.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Oengeurile cancerul societatii. De data asta il apreciez si il sustin pe Burduja.
Ăsta și nenorocitul de dinaintea lui trebuiau să fie pe jumătate putreziți într-o pușcărie. Nu aveți idee, oameni buni, cât rău au făcut ăștia doi. Ce este mai ,,amuzant” este cum trollul deviațonist vilighei este împotriva a tot ceea ce… Citeşte mai mult »