Expres

Zeci de mii de oameni au participat la protestul anticorupție

  • protest20ianbrasov2.jpg
  • protest20ianbrasov3.jpg
  • protestbucureti.jpg
  • protest20ianuarie.jpg
  • protestbucureti1.jpg
 

Peste 50.000 de oameni din toată ţara au protestat sâmbătă seară, în Bucureşti, faţă de modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale, dar și față de „revoluția fiscală”, iar alte mii în orașe din țară și din străinătate.

Protestul din Capitală, organizat sub sloganul „Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre”, a început în Piaţa Universităţii și, după un marș cu opriri la sediul instituțiilor „confiscate de majoritatea parlamentară, s-a încheiat în Piața Constituției, unde participanții au aprins luminile telefoanelor și au cântat Imnul Național. La protestul din Capitală, faţă de modificarea legilor justiţiei, a Codurilor penale, precum şi faţă de introducerea Declaraţiei 600, au participat oameni din mai multe oraşe din ţară, care au ajuns în Bucureşti în prima parte a zilei de sâmbătă, cu trenul, cu microbuze şi cu maşinile personale, purtând mesaje pe maşini şi steaguri. Eroii manifestației au fost cei cinci clujeni care au traversat ţara pe jos, pentru a participa la protestul intitulat „România spune NU corupției”. Acestora li s-au alăturat, pe parcurs, şi protestatari din Galaţi şi din alte oraşe ale ţării, astfel că grupul a numărat la București peste 100 de oameni. Clujenii spun că au fost impresionaţi, de-a lungul celor 11 zile de „marş al speranţei”, de bunătatea oamenilor care le-au ieşit în cale, care le-au oferit cazare, masă și tot ajutorul pe drum. Înainte de plecare, Sorin Bobiş, inițiatorul, a spus că a ales această formă de protest pentru  ca să-I impulsioneze şi pe bucureşteni: „Dacă noi putem face un efort de a merge 10 – 11 zile pe jos, bucureştenii pot coborî de blocuri în ziua protestului şi să ni se alăture. Aveam 23 de ani când am participat la Revoluţia din 1989, iar acum simt că ce am câştigat atunci s-a pierdut pe drum”.

Incidente în Piața Universității

Oamenii s-au îndreptat spre Piaţa Universităţii în mai multe coloane, iar manifestanții au început să se adune după ora 17.30, când deja jandarmii așezaseră gardurile metalice. La puțin timp după ora 18.00 au apărut primele incidente între jandarmi şi protestatari, în Piaţa Universităţii. În pasajul de la Universitate, oamenii nu au fpst lăsaţi de către jandarmi să iasă și s-a scandat spontan: „Jandarmeria apără hoţia”. Protestatarii au dărâmat apoi gardurile instalate de jandarmi, după câteva îmbrânceli zdravene cu forțele de ordine. Un bărbat a fost dus la Poliţie, după ce jandarmii au găsit asupra lui un pistol care s-a dovedit a fi de jucărie. Reprezentanţii Jandarmeriei au precizat că, „referitor la filtrele instituite de jandarmi în zona exterioară a Pieţei Universităţii, scopul acestor măsuri este unul preventiv pentru a descuraja eventuale acte care ar tulbura ordinea publică. Astfel de măsuri se iau de multe ori cu ocazia unor manifestaţii publice care presupun prezenţa unui număr mare de persoane”. Ulterior, au avut loc noi incidente, când câţiva suporteri din galerii au folosit petarde. Ceilalţi manifestanţi au strigat la unison: „Nu aşa!”.

Un an de proteste

Când numărul celor care au ieşit în stradă la Bucureşti a ajuns la aproape 50.000, coloana de manifestanţi, cu jandarmii în frunte, a pornit pe traseul Piaţa Unirii – Bulevardul Unirii – Palatul Parlamentului, cu opriri pe la „instituţiile confiscate de majoritatea parlamentară” – Avocatul Poporului, Curtea Constituţională şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. Pe unul dintre blocurile din faţa Palatului Parlamentului a fost scris cu lumină laser „Ne-am săturat cât aţi furat”. „PSD, ciuma roşie” – acest slogan a fost proiectat pe clădirea Ministerului Finanţelor Manifestanţii au scandat „Demisia”, „Dragnea, la puşcărie”, „DNA să vină să vă ia” şi „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, „Dragnea şi guvernul lui, cascadorii râsului”, „Jos comunismul!”.
În faţa Palatului Parlamentului, zecile de mii de protestatari au aprins lanternele telefoanelor și au cântat Imnul Național. Cei prezenţi în Piaţa Constituţiei au cântat şi „Noi suntem români”.

În 18 ianuarie s-a împlinit un an de la declanşarea celor mai mari proteste din România, de după Revoluţie, care au scos în stradă sute de mii de oameni, imaginile cu luminile telefoanelor din Piaţa Victoriei făcând înconjurul lumii. Manifestaţiile au început la două săptămâni de la învestirea Guvernului PSD-ALDE condus de Sorin Grindeanu, fiind declanşate de intenţia Guvernului de graţiere a unor pedepse şi de modificare a Codurilor penale. Dacă în prima zi, 18 ianuarie, au ieşit în stradă în jur de 5.000 de oameni, dintre care aproximativ 4.000 în Capitală, în următoarele zile protestele au luat amploare în toată România, mai ales după adoptarea de către Guvern, în noaptea de 31 ianuarie, a OUG 13 privind modificarea Codurilor penale.

Peste 1.000 de brașoveni au spus „NU corupției”

În acelaşi timp cu protestul de amploare din Capitală, au avut loc manifestaţii şi în alte oraşe din ţară, dar și din afara ţării, în Europa, în Argentina, Canada, SUA, Australia. În afară de câteva sute care au participat în București, și brașovenii au ieșit din nou în stradă. Protestatarii s-au adunat la Prefectura Braşov şi au manifestat paşnic, au adus steaguri tricolore, celebrele mânuțe galbene cu „Toți pentru justiție”, dar vuvuzele şi fluiere, pentru a fi siguri că vor fi auziţi. Ei au venit cu pancarte cu mesaje pentru a protesta față de modificările aduse legilor justiţiei, precum și Codului fiscal: „Jos labele de pe justiţie”, „Revoluţia fiscală, cea mai mare păcăleală”, „Sunteţi un partid de hoţi, corupţi şi mafioţi”, „Dragnea, păzea, vine Transilvania!”. „Din dragoste pentru România”, „#Rezist”, „Hoţia şi prostia conduc România” şi „Braşov via Madagascar”. 
După mai bine de o oră, când s-au strâns câteva sute, au plecat în marș pe străzile din centrul oraşului. Oamenii s-au oprit în Piaţa Sfatului unde se află şi sediul PSD Braşov. Acolo, numărul protestatarilor a depăşit 1.000. Manifestanții au scandat: „PSD, ciuma roşie”, „Hoţii”, „Ruşine să vă fie”, „Justiţie, nu corupţie”, „Jos, jos, jos, Guvernul mincinos!”. După o oră, date fiind și condițiile meteo. protestatarii au început să părăsească piața. 200 de oameni s-au întors la Prefectură unde continuat circa jumătate de oră manifestația. Protestul s-a încheiat puțin după ora 21.00, fără incidente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare