Expres

Zeci de magazine Auchan au fost amendate de ANPC

Zeci de magazine Auchan au fost amendate de ANPC

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au efectuat mai multe controale în cursul ultimei luni pentru a verifica modul în care lanţul de hipermarketuri respectă legislaţia în vigoare în domeniu. În total au fost aplicate 93 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 750.000 de lei. Inspectorii au dat 11 avertismente şi au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, acestea valorând aproximativ 42.000 lei. De asemenea, inspectorii au dispus şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea problemelor, pentru 14 de unităţi.

Am fost acuzaţi că facem prea multe controale dedicate unor lanţuri de magazine. Noi nu facem decât unele dedicate dumneavoastră, consumatorilor, pentru a fi siguri că sunteţi respectaţi. Din România nu trebuie doar luaţi bani, mai trebuie şi investit! Trebuie făcută curăţenie, ca de Paşti, ca şi cum această sărbătoare ar fi în fiecare zi. Până atunci, noi vom fi acolo să dăm o mână de ajutor pentru a-i convinge că aşa stau lucrurile”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Nereguli depistate

Inspectorii ANPC au descoperit alimente expirate, fructe și legume stricate și mucegăite, produse depozitate neconform, ustensile de bucătărie și echipamente murdare, pline de grăsime. De asemenea, comisarii au descoperit alimente etichetate necorespunzător, vitrine, frigidere și galantare murdare, ruginite și deteriorate.
Comisarii ANPC au mai descoperit „comercializarea unor produse cu starea termică schimbată, nerespectarea regimului promoţiilor, neafişarea preţurilor unor produse, existenţa pavimentului neigienizat şi a unor rafturi murdare, în zona de comercializare, nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători şi existenţa unor neconcordante între preţul produsului la raft faţă de cel de la casa de marcat”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Amintim că și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a oferit informații despre controalele în magazinele Auchan – detalii AICI. […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare