Expres

Zeci de familii din BRAȘOV se plâng că sunt la mâna constructorului pentru a beneficia de energie electrică… deși blocul este dat în folosință din 2017

  • apartamente.png

În cadrul unei campanii derulate la nivel național, pentru a demasca problemele din domeniul imobiliar, jurnaliștii de la Antena 3 au prezentat situația a peste 30 de familii din Brașov, care se plâng că de mai mulți ani sunt la mâna constructorului, pentru a beneficia de energie electrică.

Oamenii au plătit zeci de mii de euro pe apartamente, într-un complex rezidenţial din oraș, dar blocurile în care stau nu au fost racordate individual la reţeaua de curent electric. Astfel, ei sunt la mila constructorului şi plătesc pentru electricitate cât le cere dezvoltatorul. Oamenii au făcut o plângere la Protecţia Consumatorului privind prețul mare la energie electrică și s-a aplicat o amendă de 5.000 de lei, dar acum dezvoltatorul amenință că îi va lăsa fără curent electric.

„Am luat apartamentul prin bancă şi dacă vom rămâne fără curent, eu ce să fac, să sun la bancă să spun că nu-l mai pot folosi? Ce se va întâmpla? Eu plătesc rata”, a spus unul dintre locatari.

Apartamentele sunt racordate la sistemul de electricitate de şantier, deși blocul a fost dat în folosință din 2017. constructorul nu a făcut branşament individual pentru fiecare apartament vândut, ci a continuat să fie legat la curent la comun.

„Ne ameninţă şi ne-a şi transmis verbal că el nu va mai face nicio plată, nu va realiza acest branşament şi să ne ocupăm să strângem bani şi să facem noi lucrarea pe banii noştri”, a declarat un alt locatar.

„Dezvoltatorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale de a realiza branșamente individuale pentru fiecare dintre consumatori și apartamente, deci pentru niciunul”, a declarat și șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu.

„În loc să îşi finalizeze investiţia şi să aibă contract şi branşament cu fiecare proprietar, el a ales soluția cea mai ieftină și din păcate şi proprietarii au acceptat la acel moment ca să le furnizeze curent prin acest branșament pentru organizarea de șantier. Prmăria nu are cum să intervină într-o relație contractuală între cel care construieşte şi vinde și cei care cumpără”, a susţinut Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. Totuși, Primăria ar fi admis că, la recepţia lucrărilor, inspectorii au verificat superficial hârtiile…

VIDEO – AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare