Zeci de amenzi, aplicate de polițiștii rutieri din Brașov în Vinerea Mare
Zeci de amenzi…
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat ieei acțiuni în zonele intens circulate, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin prevenirea accidentelor și prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație.
„La data de 03 mai a.c., pentru asigurarea climatului de siguranță rutieră cu ocazia sărbătorilor pascale, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat activități complexe în zonele intens circulate din județ, activități care au avut ca obiectiv principal dezvoltarea unui mediu sigur pentru cetățeni.
În cadrul eforturilor de consolidare a siguranței rutiere, pe DN 73, între stațiunile Râșnov și Bran, polițiștii au desfășurat activități complexe pentru identificarea și sancționarea abaterilor de la normele legale. De asemenea, în contextul în care șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise reprezintă un pericol major pentru siguranță, s-a acordat o atenție deosebită depistării acestora”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea
Acțiunea a fost organizată și executată de polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Brașov, în colaborare cu Formațiunile Rutiere Râșnov, Bran și Zărnești. Au fost verificate 42 de autovehicule și au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 10.000 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 3 permise de conducere, toate pentru depășirea limitei de viteză.
Totodată, în urmă cu două zile (2 mai), în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit pentru control, pe strada George Moroianu, din municipiul Săcele, un moped care nu avea montate plăcuțele de înmatriculare.
Polițiștii au constatat că mopedul este neînmatriculat, iar bărbatul care conducea nu posedă permis de conducere. De asemenea, pentru că aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul respirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu certitudine a valorii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
„Acțiunile vor continua în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică!”, a informat sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.