Expres

Zăpadă de peste un metru, la Vârful Omu`! Cât măsoară stratul de omăt în Predeal și Sinaia

 
Stratul de zăpadă la Vârful Omu`măsura în jur de 120 cm, în timp ce la Bâlea-Lac era de 80 cm, în Sinaia de 16 cm, la Predeal de 5 cm, iar în Fundata era.. discontinuu, astăzi, în jurul orelor 14.00, conform unui buletin nivometeorologic emis de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.
Pe de altă parte, conform documentului, riscul de producere a avalanțelor este moderat atât în Masivul Bucegi, cât și în Munții Făgăraș. 
Pentru la noapte și mâine, se prognozează că „vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil în cursul nopții și noros în cursul zilei, când pe arii extinse va ninge moderat, stratul putând crește local cu 10-15 cm până spre seară. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări până la tare în zona înaltă, viscolind sau spulberând zăpada. Local se va semnala ceață, asociată și cu depunere de chiciură”.
 
La peste 1800 m altitudine temperaturile minime vor fi de minus 14 – minus 10 grade Celsius, iar temperaturile maxime de minus 8 la – minus trei grade Celsius. La altitudini mai mici, temperaturile minime vor coborî la noapte la minus 10 – minus 5 grade Celsius, iar maximele de mâine vor fi de minus 3 – 0 grade Celsius.
 
Pentru perioada 15 ianuarie orele 20.00 – 16 ianuarie orele 20.00 se prognozează cer temporar noros și ninsori local. Conform meteorologilor, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări până la tare în zona înaltă, viscolind sau spulberând zăpada. Local se va semnala ceață, asociată cu depuneri de chiciură.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button