Wizz Air – 3 rute noi din România, de la vară / Bază la Aeroportul Băneasa
Wizz Air – 3 rute noi din România, mai exact de la Bucureşti. Totodată, în 1 aprilie, compania low-cost din Ungaria va deschide a doua sa bază din Capitală, la Aeroportul Internaţional Băneasa – Aurel Vlaicu, zborurile urmând a fi efectuate cu două aeronave Airbus A321neo.
Potrivit profit.ro, noile rute din București (Otopeni) vor începe să funcționeze astfel: către Gran Canaria (Spania) din 17 iulie 2025, către Frankfurt Hahn (Germania) din 1 august, iar către Friedrichshafen (Germania) din 2 august. Prețurile încep de la 29,99 euro.
De asemenea, Wizz Air va crește frecvența a nouă rute existente, către Dortmund, Memmingen, Stuttgart, Nisa, Basel, Larnaca, Lyon, Alghero și Pisa.
Recent, compania low cost din Ungaria a anunţat curse noi şi din Sibiu – Detalii, AICI. În ceea ce privește zborurile de pe Aeroportul Brașov, Wizz Air operează către aceleaşi trei destinaţii, Londra – Luton, Dortmund şi Budapesta.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.