Expres

Wall Street Journal: În spatele speculației pe euro se află George Soros

Pariorii contra monedei europene vor să aducă paritatea euro-dolar la 1:1

  • logomytex.png
 

Potrivit Wall Street Journal (WSJ), unul dintre marii pariori contra euro, împotriva căruia se mobilizează de câteva săptămâni întreaga UE este celebrul George Soros, prin intermediul companiei sale, Soros Fund Management LLC. Potrivit jurnaliștilor americani, ambiția lui Soros și a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro este să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, față de 1:1,36, cât e în prezent. Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituții financiare din Manhattan, mai scrie WSJ. Soros a mai reușit un asemenea atac în 1992, când a „spart” lira sterlină. E drept, Soros nu ar reuși acest lucru de unul singur, mai multe hedge-fonduri fiind implicate în această operațiune: SAC Capital Advisors LP și Greenlight Capital fiind doar două dintre acestea. Potrivit WSJ, după „lovitura” data monedei euro de criza din Grecia, atacurile speculative  adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care trebuie să facă față celei mai mari crize din istoria sa. Speculatorii recurg la efectul de levier, pariind sume de 20 de ori mai mari decât cele de care dispun în mod efectiv. „Mobilizând 5 milioane de dolari pentru un trade de 100 de milioane, o simplă variație de 5% în direcția dorită le poate dubla investiția inițială”, mai precizează WSJ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google