Vreți la Aeroport, lăsați mașina acasă și aveți răbdare
Vreți la Aeroport, lăsați mașina acasă și aveți răbdare. Astăzi este cea de-a doua zi a evenimentului Zilele Porților Deschise la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, iar cei prezenți au parte de tururi ghidate, show aviatic, concerte și jocuri de lasere. Programul de vizitare a aeroportului începe tot de la ora 12:00. Spectacolul aviatic este oferit de Forțele Aeriene ale MApN, Inspectoratul General de Aviație al M.A.I, Aeroclubul României, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov. În această seară vor concerta Olivia Addams, Zdob & Zdub și Haddaway. Atmosfera va fi întreținută de DJ și MC: DJ Popovici, George Zafiu și DJ Tennebreck. Evenimentul urmează a fi închis duminică seară, la ora 21:45, cu un show de lasere.
Vreți la Aeroport, lăsați mașina acasă și aveți răbdare. Dar, pentru a vă bucura de toate acestea, este recomandat să lăsați mașinile personale acasă. Altfel, veți fi nevoiți să parcați foarte departe și să mergeți câțiva kilometri pe jos. Reamintim că Primăria Brașov și RATBV au pus la dispoziția celor interesați autobuze care pleacă din Livada Poștei, începând cu ora 11.00, fiind creată o linie specială, 28E, cu autobuze mari, articulate (detalii aici). Frecvența anunțată inițial era de 10 minute, dar s-a ajuns chiar la 3-4 minute.
Însă, pentru că mulți au mers la Ghimbav cu mașinile personale, traficul s-a desfășurat, mai ales în prima parte a zilei cu mare dificultate, astfel că ritmicitatea a fost dată peste cap.
„De câteva ore, RATBV are în circulație pe linia 28E un număr de 16 autobuze de capacitate mare. Însă, din cauza aglomerației din traficul rutier din zona aeroportului, întâmpinam dificultăți în a asigura o ritmicitate a trecerilor prin stații la fiecare 3-4 minute, așa cum ne dorim. Îi rugăm pe calatori să manifeste înțelegere”, anunța sâmbătă, în jurul orei 16.00, Silviu Ștefan, purtător de cuvânt al RATBV.
În zona Aeroportului, autobuzele își făceau loc cu mare dificultate, pe o parte și pe alta a drumului îngust fiind șiruri de oameni care mergeau pe jos, iar mașinile erau înșirate de-a lungul câtorva kilometri.
Vreți la Aeroport, lăsați mașina acasă și aveți răbdare. Vor fi, probabil, și astăzi cozi pentru linia 28E în stația din Livada Poștei, dar durează câteva minute să prindeți un autobuz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Chiar e o prostie si o teapa sa mergi cu masina personala!Parcarea e la 10-15 minute de mers pe jos pana la Aeroport.
Iar cu autobuzul e perfect!