Expres

Vremea din aceste zile e chiar tradițională: „vara arhanghelilor”

 

În tradiția populară românească, sărbătorirea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe care ortodocșii și greco-catolicii îi prăznuiesc pe 8 noiembrie, durează trei zile (7-9 noiembrie), numite în popor Capul Arhanghelului, Mijlocul și Coada acestuia. Sunt zile călduțe, fapt confirmat de vremea de afară, numite „vara arhanghelilor”.

Potrivit etimologiei ebraice, arhanghel înseamnă înger din vechime. În scriptele religioase, Mihail se traduce „Cine este ca Dumnezeu” și este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-au luptat cu îngerii răzvrătiți, alături de Satana, împotriva lui Dumnezeu. Tot Sf. Arhanghel Mihail este acela care conduce sufletele morților spre poarta paradisului și reprezintă principalul protector al oștirii creștine. În iconografia ortodoxă, el este reprezentat în costum de soldat, purtând în mână o sabie, cu vârful îndreptat spre pământ, pentru că el a primit misiunea să păzească poarta Raiului după ce Adam și Eva au fost alungați. Gavriil, al cărui nume se traduce „Apărătorul meu este Dumnezeu”, este considerat mesagerul veștilor bune. Potrivit tradiției, el a vestit sfinților părinți Ioachim și Ana nașterea Fecioarei Maria, Născătoare de Dumnezeu. O veste asemănătoare a primit-o de la Sf. Gavriil și preotul Zaharia, care a aflat printr-un mesaj divin că va avea un fiu – pe Ioan Botezătorul. Vestea cea Bună – Nașterea Mântuitorului Hristos – a fost adusă Fecioarei Maria tot de Arhanghelul Gavriil. El a fost îngerul înveșmântat în alb, care a răsturnat piatra de la ușa mormântului lui Hristos, de aceea este cunoscut ca martor al Învierii Domnului, care a dus marea veste mironosițelor. În icoane, Sf. Gavriil poartă un semn divin – un crin. Chipurile celor doi arhangheli sunt zugrăvite pe ușile altarelor bisericești. Sf. Mihail este pictat pe ușa de Nord, iar Sf. Gavriil pe cea de Sud. Oamenii săraci, cu mulți copii, îl consideră naș al acestora pe Sf. Arhanghel Mihail și se roagă lui pentru sprijin, la vreme de necaz. La Sf. Arhanghel Gavriil se roagă credincioșii ca el să le aducă doar vești bune. Cei doi arhangheli sunt și patronii spirituali ai Jandarmeriei Române, fiind considerați „jandarmii bolții cerești și ai Tronului Dumnezeiesc”.

Lumânări aprinse

Acum se fac ofrande alimentare, se aprind lumânări în biserici pentru sănătatea celor vii și pentru odihna celor adormiți întru Domnul, mai ales a celor care au purtat numele celor doi sfinți arhangheli. Superstițioșii spun că este interzis să lucrezi sau să faci treabă în casă pe 8 noiembrie. Cei care nu respectă acest lucru se vor chinui groaznic înainte de moarte. Se mai spune că trebuie ca în ziua de 8 noiembrie cei care au oi trebuie să facă o turtă care trebuie aruncată în țarc. Dacă pâinea cade cu fața în sus, vor fi miei mulți și sănătoși. Bătrânii mai spun că de ziua Sfinților Mihail și Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai lumină și pe cealaltă lume. Atunci când viața unui om este în cumpănă, Arhanghelul Mihail își face apariția lângă patul suferindului. Dacă acestuia îi este sortit să trăiască, îngerul se va așeza la picioare, iar dacă va muri, se va așeza la cap. Sărbătoarea mai este denumită în tradiția populară și „vara arhanghelilor”. După această sărbătoare se spune că urmează câteva zile de vreme frumoasă și caldă. În calendarul ortodox, Mihail și Gavriil sunt cei care conduc cetele de îngeri și călăuzesc sufletele oamenilor spre rai.
Ziua Sfinților Arhangheli este un hotar între toamnă și iarnă. Tradiția populară spune că din această zi vremea bună se depărtează încet-încet, iar după cele trei zile ale sărbătorii Arhanghelilor se apropie vremea rece. În această zi, femeile aduc în dar nașilor câte doi colăcei, pentru că la cununie, cele două lumânări ținute de nași, sunt simbolul celor doi arhangheli. În ziua praznicului se mănâncă pește (anul acesta, nu, pentru că pică vineri, zi de post), pentru a fi sprinteni ca peștele, pentru a fi feriți de boală și de pagubă. În biserică, fiecare creștin este bine să aprindă câte o lumânare; aceasta simbolizând lumina călăuzitoare pentru spor și sănătate, dar și drumul spre viața veșnică.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare