Expres

Votați profesorii altfel de la Brașov

Votați profesorii altfel de la Brașov

Și în acest an, Consiliul Judeţean al Elevilor Braşov, Interact Kronstadt şi Asociaţia Braşovul Altfel îşi propun să îi premieze pe profesorii care ies în evidenţă prin implicarea lor şi prin metodele de predare mai apropiate de elev. Pentru aceasta, elevii au scris despre ce fac diferit profesorii lor, iar acum urmează să fie votaţi, la mai multe categorii, profesorii pe care elevii îi consideră cei mai merituoşi.

Scopul acestui proiect este să scoatem în evidenţă profesorii altfel, profesorii pe care elevii îi apreciază în mod deosebit. Elevi de la mai multe şcoli din judeţul Braşovşi-au înscris profesorii în proiect. Avem înscrişi profesori din Braşov, Săcele, Codlea şi oraşul Victoria. Câştigătorul, la fiecare categorie, o să fie profesorul care strânge cele mai multe voturi. Voturile vin de la braşoveni, aşa că vă invit să votaţi”, a transmis Radu Valentin Paul, preşedintele Asociaţiei Braşovul Altfel.

Nominalizările

„Profesorul cu activităţi extraşcolare”

– Cezarina Bâlbâe – Liceul „George Moroianu” Săcele

– Daniela Elena Păcurar – Şcoala Profesională Kronstadt Braşov

„Profesorul cu mod interactiv de predare”

– Ana-Maria Savu – Liceul „Ion Codru Drăguşanu” Victoria

– Nicolae Spiridon – Colegiul „Andrei Şaguna” Braşov

„Premiul special”

– Ioana Maşca de la Colegiul de Informatică „Grigore Moisil” Braşov

– Laura Tofan – Liceul „Ioan Pascu” Codlea.

Formularul de vot e unul online şi poate fi găsit aici . În 26.04 ora 23:00 se încheie perioada de vot.

Cei care vor întruni cele mai multe voturi la fiecare dintre cele trei categorii vor primi câte 1.000 de lei, la fel cum se va întâmpla şi în cazul elevilor care au participat la procesul de până acum. În plus, elevii vor primi şi câte un voucher la cinema.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare