Vom fi anunţaţi prin SMS de expirarea actelor
Vom fi anunţaţi prin SMS de expirarea actelor
Autorităţile vor avea obligația de a notifica titularul cărţii de identitate, paşaportului şi permisului de conducere că aceste acte urmează să expire, cu 90 zile înainte de expirarea fiecărui document, prevede un proiect legislativ analizat de Profit.ro.
„Dat fiind ritmul accelerat al vieţii cotidiene, cetăţenii pot să uite sau să amâne reînnoirea documentelor personale. Această lege propune un sistem de avertizare care să îi notifice pe cetăţeni cu suficient timp înainte de expirarea documentelor, permiţându-le să acţioneze în timp util ca să evite situaţiile de ieşire din legalitate”, arată inițiatorii.
Potrivit acestora, astfel de prevederi există deja în alte state europene, precum Marea Britanie, dar şi în țări vecine, precum Republica Moldova, unde cetăţenii eligibili primesc astfel de notificări prin SMS, e-mail sau alte modalităţi la alegere, prin intermediul platformei guvernamentale MNotify. Chiar în România, la laşi, direcţia locală de evidenţă a populaţiei a înființat platforma “Alerta de identitate”, care le permite cetăţenilor informarea digitală şi promptă când vine vorba de expirarea actelor.
Prin urmare, conform proiectului, cu 90 zile înainte expirării termenelui de valabilitate al cărții de identitate, pașaportului sau permisului de conducere, serviciile publice competente de unde îşi are domiciliul sau reşedinţa titularul documentului îl vor notifica pe acesta despre faptul că respectivul act urmează să expire.
Notificarea se va realiza prin mesaj SMS sau prin e-mail, iar în măsura în care autoritatea nu dispune de datele necesare, prin poştă, la ultimul domiciliu cunoscut, sau reşedinţă, după caz. În vederea notificării prin SMS sau prin e-mail, autoritățile publice vaor demara proceduri de colectare a numerelor de telefon şi adreselor de e-mail ale cetăţenilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.