Expres

Vino cu RATBV și ai scăpat de grija parcării!

Vino cu RATBV și ai scăpat de grija parcării!

Mai sunt doar două zile până când Brașovul redevine orașul din poveste. În 29 noiembrie, la ora 18.00, se aprind luminițele bradului și iluminatul festiv în centrul istoric, se deschide Târgul de Crăciun și are loc concertul lui Ștefan Bănică, primul din seria de evenimente organizate de Primăria Brașov și partenerii săi.

Pentru a veni în sprijinul miilor de brașoveni și turiști care își doresc să participe la acest moment festiv fără stresul de a căuta un loc de parcare, municipalitatea și operatorul de transport RATBV au pregătit un program de transport cu o frecvență crescută, astfel încât publicul să poată ajunge în condiții optime la eveniment. Mijloacele de transport de pe 13 linii vor circula la intervale cuprinse între 6 și 12 minute.
„Vineri, de la ora 18.00, te așteptăm în Piața Sfatului să aprindem cele 1,3 milioane de luminițe ale Crăciunului, să deschidem Târgul de Crăciun și să dăm startul oficial pentru «Brașov, oraș din poveste». Pentru a putea să te bucuri din plin de acest moment, am pregătit un program cu o frecvență crescută pe liniile RATBV care vin din cartiere spre centrul orașului, astfel încât să nu mai ai grija găsirii unui loc de parcare. Vom crește frecvența pe 13 linii, astfel încât, pe anumite rute, vor circula chiar și 11 autobuze sau troleibuze pe oră. Iar pentru a ajunge în siguranță în Piața Sfatului, traficul auto pe strada Mureșenilor va fi restricționat, cu excepția transportului în comun și a autospecialelor de intervenție”, a declarat primarul George Scripcaru.
Începând cu ora 16:30, RATBV va introduce autobuze/troleibuze suplimentare pe 13 linii, pentru a se putea asigura transportul spre centrul orașului pentru cei care doresc să participe la eveniment.
Având în vedere fluxul foarte mare de pietoni estimat, Comisia de Circulație a avizat restricționarea circulației rutiere pe str. Mureșenilor, Piața Sfatului și George Barițiu, în data de 29 noiembrie, în intervalul orar 17.30 – 20.30.
Având în vedere numărul limitat de locuri de parcare și restricțiile de circulație de pe străzile Mureșenilor și George Barițiu, unde vor circula doar mijloacele de transport RATBV și mașinile de intervenție, îi invităm pe brașoveni, dar și pe turiști, în aceeași măsură, să evite utilizarea autoturismelor proprii și să folosească transportul în comun sau metode alternative de transport – taxi sau ride sharing.
Conform operatorului de transport, în măsura în care pe strada Nicolae Bălcescu vor apărea blocaje / aglomerație mare în intervalul orar aproximativ 17.30 – 19.30, autobuzele de pe liniile 50 și 52 vor coborî din Șchei pe strada Mureșenilor. Linia 4 coboară în mod obișnuit pe Mureșenilor.

Frecvența mijloacelor de transport RATBV, 29.11.2024, începând cu ora 16.30

Nr crtLiniaCap linie 1Cap linie 2Nr. autobuze în circulație pe linie, inclusiv suplimentărileFrecvență treceri prin stații (minute)
11Livada PoșteiTriaj68
22Livada PoșteiRulmentul410
32BLivada PoșteiRulmentul412
44TocileGara Brașov67
55Stad. MunicipalRoman117
66Livada PoșteiSaturn96
716Livada PoșteiCărămidăriei58
817Livada PoșteiNoua116
928Livada PoșteiFundăturii710
1031Livada PoșteiValea Cetății68
1134Livada PoșteiTimiș-Triaj78
1236Livada PoșteiIndependenței106
1341Livada PoșteiLujerului416


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button