Vinerea Mare, ziua Răstignirii

În Vinerea Mare nu se mai slujește Sfinta Liturghie, pentru că Însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, și se ține post negru. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapă a tânguirii lui Hristos, Care se află de astăzi în mormânt.

„Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”. Aceste cutremurătoare cuvinte au fost rostite de preot încă din seara Sfintei Joi, când acesta a ieșit din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos. Purtat de la Ana la Caiafa, cei doi arhierei, Mântuitorul ajunge în cele din urmă în fața guvernatorului Pilat din Pont. Judecata are loc în fața acestuia, Iisus fiind învinuit de a Se fi făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu și mai ales, I Se aduce, pe nedrept, vină că    S-ar fi socotit „Regele Iudeilor”. Deși Pilat afirmă că nu Îi găsește nici o vină, la cererea insistentă a mulțimii asmuțite de cărturari și arhierei, Îl osândește la moarte prin răstignire pe Hristos, în locul tâlharului Baraba. „A zis iarăși Pilat: „Dar ce rău a făcut?” Ei însă mai tare strigau și ziceau: „Să fie răstignit!” (Matei, 27,23). Înainte de a fi răstignit, Iisus rabdă scuipările, bătăile, biciuirile, ocările și batjocura. Răstignirea Mântuitorului pe cruce s-a făcut pe la ora 12.00 („ceasul al șaselea”). Semn al desăvârșitei smerenii, Mântuitorul S-a jertfit alegând cea mai grea pedeapsă, destinată răufăcătorilor.
Pe de altă parte, Iisus a ales răstignirea, întrucât era singurul mod de a muri îmbrățișând lumea. Astfel, din obiect de tortură și de osândă, Crucea devine emblemă a creștinismului, semn de cinstire și de prețuire, altar de jertfă, prin care Mântuitorul a împăcat lumea cu Dumnezeu­Tatăl. Răstignirea s-a făcut pe Golgota, în mijlocul a doi tâlhari, dintre care, cel de dreapta, prin mărturisire și smerenie, a dobândit viața cea veșnică. „Și zicea lui Iisus: „Pomenește­mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!”. Și Iisus i-a zis: „Adevărat grăiesc ție; astăzi vei fi cu mine în Rai” (Luca, 23, 42­43).
După ce S-a rugat pentru lume și i-a iertat pe cei care Îi făcuseră rău, Mântuitorul Și-a dat duhul în mâinile Tatălui (la ora 15 – „ceasul al nouălea”). Ca dovadă a morții Sale adevărate, nu I S-au mai zdrobit fluierele picioarelor, ci I S-a împuns coasta cu sulița, din care a ieșit sânge și apă. Evenimente înfricoșătoare însoțesc momentul morții pe Cruce al Mântuitorului. „Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat, și pietrele s-au despicat; Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale Sfinților adormiți s-au sculat” (Matei, 27, 51­-52). Cum se apropia Paștele iudaic, trupul Mântuitorului a fost coborât de pe Cruce de către Iosif și Nicodim, a fost uns cu mirodenii, înfășurat în giulgiu, apoi așezat în mormânt nou. La ușa mormântului s-a așezat o piatră mare și s-a pecetluit, asigurându-se paza cu ostași romani. La toate acestea au fost martore Maica Domnului și femeile mironosițe, chiar și unii dintre ucenici, de exemplu Ioan. De altfel, aflându­se pe Cruce și văzându-Și mama îndurerată și pe ucenicul Ioan Evanghelistul („pe care îl iubea”), Hristos o încredințează acestuia spunându-i: „Iată mama ta!” (Ioan, 19, 27), făcându­ne pe toți credincioșii, astfel, fii ai Maicii Domnului.

Denia Prohodului Domnului
Toate aceste evenimente sunt retrăite astăzi la Denia Prohodului Domnului. La slujbă, de o mare solemnitate și sobrietate, se cântă de către preoți și credincioși Prohodul Domnului, în jurul mormântului simbolic al lui Iisus, acoperit cu flori, reprezentat prin Sfântul Aer (Sfântul Epitaf) ­ icoana coborârii de pe Cruce și punerii în mormânt a Mântuitorului pictată pe pânză sau țesută ­ ce se scoate din Sf. Altar și se așază pe o masă pe sub care trec toți credincioșii în timpul slujbei sau la sfârșit. În această zi se ține post negru și sunt severe interdicții de muncă, mai ales de țesut sau cusut. Tradițional, este ziua când se înroșesc ouăle, pentru că sângele Mântuitorului s­a scurs peste acestea, cum spune o veche legendă populară.

Pogorârea la iad
În intervalul acesta dintre răstignirea pe cruce și Înviere, pentru ca moartea Lui să nu pară iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lăsat trupul Său să zacă în mormânt trei zile și în acest timp S-a coborât cu sufletul la iad, sfărâmându­i porțile. Trăind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit să ne arate că este posibilă o viață spirituală, biruitoare și fericită, și fără de trup. Până la El, oricine murea se ducea la viața chinuită din iad, întrucât toți treceau pragul eternității cu sufletul schilodit de păcat. Aceste trei zile de viață ale lui Iisus cu sufletul despărțit de trup formează începutul Raiului. Începând din acest moment, sufletele celor drepți sunt așezate în Rai până la Învierea lor cu trupurile. Această Înviere, numită și Învierea de Obște, va avea loc la a doua venire a Mântuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus S-a pogorât la iad a fost acela de a încredința și celor de acolo, care au trăit pe pământ înaintea Sa, Vestea cea bună a mântuirii neamului omenesc de sub robia diavolului și a păcatului.     (L.J.)