Viktor Orbán: De la Budapesta la Brașov, cu cinci ore mai puțin
Viktor Orban: De la Budapesta la Brașov, cu cinci ore mai puțin
Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, a anunțat la ceremonia de predare a tronsonului de cale ferată dintre Békéscsaba şi Lőkösház, că, datorită noilor fabrici, în perioada următoare vor fi create 50.000 de noi locuri de muncă (incluzând atât locurile de muncă directe, cât şi pe cele indirecte) în Câmpia Ungară și că dezvoltările odată finalizate vor scurta cu cinci ore durata călătoriei cu trenul de la Budapesta la Braşov.
El a adăugat că, pe lângă tronsonul de cale ferată de 30 de kilometri finalizat acum, se construieşte următoarea linie ferată între Szeged şi Kiskunfélegyháza. Sunt în construcţie trei autostrăzi şi trei căi ferate, incluzând linia ferată Budapesta-Belgrad – a rezumat prim-ministrul, menţionând că linia recepţionată acum va permite trenurilor să circule cu o viteză de 160 km/h, în loc de 100 km/h, cum era până acum, relatează Punctul.ro, care citează agenția ungară de presă MTI.
Viktor Orbán: De la Budapesta la Brașov, cu cinci ore mai puțin
Premierul ungar a spus că şi în România se modernizează tronsonul care duce până la Braşov, iar atunci când vor fi finalizate toate aceste lucrări călătoria de la Budapesta până la Braşov, adică până la poalele Carpaţilor, se va scurta cu 5 ore.
El a subliniat că Lőkösháza, Sudul Marii Câmpii şi judeţul Békés au o problemă majoră sub forma frontierelor naţionale trasate acum mai bine de o sută de ani, ceea ce este evident la capătul gării Lőkösháza.
„În urmă cu 105 ani, maghiarii au fost condamnaţi să «rămână îngheţaţi pe loc» când Ungaria şi judeţul Békés au fost separate de regiunea care se întinde până la poalele Carpaţilor, privându-i astfel de circulaţia naturală care umplea de viaţă această zonă”, a afirmat Viktor Orbán.
O călătorie cu trenul între Brașov și Budapesta durează acum, în medie, circa 13 ore, dar poate ajunge și la 16 ore.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

