Expres

[ViDEO] VIDEO. BRAȘOV. Acțiuni pe principalele artere rutiere de intrare/ieșire în/din oraș!

  • politie_287070.png
 

În vederea asigurării unui climat de siguranţă civică, a diminuării riscului rutier şi a fenomenului infracţional, în perioada de 19 – 20 martie 2021, zilnic, la nivelul municipiului Braşov au fost organizate și desfășurate acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pe principalele artere rutiere de intrare/ieșire, în care au fost angrenați aproximativ 80 de polițiști de ordine publică, poliţie rutieră, acțiuni speciale, investigații criminale și criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

„Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au legitimat circa 720 de persoane, au verificat 600 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 lei. Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, 27 de sancțiuni au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/20002-Rep. privind circulația pe drumurile publice, 5 sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 2 sancțiuni contravenționale aplicate în conformitate cu normele prevăzute în Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și 59 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Totodată, au fost constatate două infracțiuni, în flagrant, la regimul rutier, într-unul dintre cazuri luându-se măsura reținerii conducătorului auto pentru o perioadă de 24 ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

De asemenea, au fost reținute patru permise de conducere și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.

„Polițiștii brașoveni acţionează permanent pentru prezervarea climatului de siguranţă publică, prin surprinderea şi descurajarea intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor, care prin conduita lor, încalcă prevederile legale”, a precizat comisarul de poliție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button