Expres

[ViDEO] Update BRAŞOV. Recordul mondial a fost doborât! Filmare spectaculoasă cu drona!

 

„Cel mai mare lanț de oameni care citesc” de la Brașov a depășit cifra necesară pentru a intra în Cartea Recordurilor. Recordul actual, de 3.071 de persoane, deținut de un oraș din India, a fost doborât, duminică seară, la Brașov. La eveniment au participat mii de oameni din întreagă țară, dar şi turişti străini.

Lectura a început la prânz, în centrul municipiului. Fiecare participant a citit o propoziţie sau frază din cartea „Desculț”, a lui Zaharia Stancu. Deşi se depăşise recordul, lectura a continuat, pentru a se asigura că nu vor fi probleme la omologare. „Suntem deja la 3.100. Se continuă, pentru că s-ar putea să fie anumite persoane pe care le vor descalifica. Mai mult, ne interesează să stabilim un record cât mai mare. Mai sunt oameni la rând. Cât timp mai sunt persoane în lanț, mai stăm. Avem motiv de bucurie”, a declarat la acel moment Alexandru Crețu, organizatorul manifestării.

În cazul în care ar fi existat o pauză mai mare de zece secunde între doi cititori, încercarea de a intra în Cartea Recordurilor ar fi eșuat. Participantul cu numărul 3.072, o tânără, se va bucura de o experiență inedită, un zbor deasupra Brașovului.

Lanțul de oameni care citesc la Brașov va intra în Cartea Recordurilor la capitolul „Most people în a reading relay”.
Manifestarea prin care se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții și Centenarul Marii Unirii a fost organizată de Asociația C’Art Fest, cu sprijinul Primăriei Brașov și al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”.

Primii trei participanți au fost prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, și viceprimarul Costel Mihai. Printre cititori a fost și o brașoveancă de 91 de ani, mama Mălinei Dumitrescu, director Hospice Casa Speranței. Au stat ore întregi în soare oameni de toate vârstele și de toate categoriile.„Am apreciat efortul și munca pe care le-ați depus înainte și în timpul zilei de azi. Sper să ne fie validat recordul și evenimentul să-și atingă obiectivul. Un succes a fost oricum. Pentru că ne-a adus la un loc și ne-a făcut să stăm ore întregi împreună în fericire, într-un fel de sărbătoare a noastră, a Brașovului, a cititului, a succesului la care contribuim toți un pic”, a comentat un brașovean care a luat parte la eveniment.

„Ultimul participant a avut numărul 3320. Vă mulţumim tuturor, fără voi nu am fi reuşit. Fiecare participant, sponsor, partener, voluntar si organizator a contribuit la acest eveniment.
Urmează să trimitem toate dovezile la Guinness Book şi să aşteptăm rezultatul.
Împreună intrăm în Cartea Recordurilor!!!
Aţi fost minunaţi! Prin iubirea pentru cărţi şi lectură am reuşit
”, au scris pe Facebook duminică seara organizatorii.

Puteți urmări o filmare spectaculoasă cu drona, oferită de Pro TV.

Citiţi şi:

BRAŞOVUL încearcă azi să intre în Cartea Recordurilor. Cum puteţi participa


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare