Expres

[ViDEO] Update BRAŞOV. Haos în gară (VIDEO şi galerie FOTO)

  • IMG_0653_233097.JPG
  • IMG_0644_233098.JPG
  • IMG_0648_233099.JPG
  • IMG_0654_233100.JPG
  • IMG_0663_233101.JPG
 

[ViDEO] O fetiță a furat tichia de pe capul Papei Francisc. VIDEO

Opt trenuri staţionează la această oră în Gara Braşov, în total, pe cuprinsul Regionalei fiind circa 40 de garnituri care aşteaptă în staţiile de pe trasee. Printre ele, şi trenul internaţional Viena-Bucureşti, care a „scăpat”, odată ce feroviarii din Regionala Cluj au încetat protestul, dar a rămas oprit la Războieni, prima staţie din Regionala Braşov, din acea direcţie, după cum ne-a spus Daniel Cruceru (video), unul dintre liderii Sindicatului CTF (Centralizare Telecomenzi Feroviare) Braşov. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că actualul sistem de salarizare nu mai are la bază o grilă, cu coeficienţi de ierahizare corectă, şi este bazat pe transpunerea salariului minim pe economie la 60% din clasele de salarizare (peste 50% din salariați). Din 1 februarie 2017 salariul minim pe economie a crescut la valoarea de 1.450 lei, iar începând cu această dată peste 50% din salariaţii căii ferate – salariaţi cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare – sunt încadraţi la salariul minim pe economie. Practic, în acest moment, montatorii, care au avut 1.250 de lei şi aproape nici o răspundere, lucrând exclusiv sub supravegherea electromecanicilor, i-au ajuns din urmă pe şefii lor, din punct de vedere salarial şi vor câştiga aproape cât inginerii, care au 1.500 de lei salariul de încadrare. Ei mai cer şi adoptarea prin lege a unui statut al personalului feroviar, care să le aducă şi condiţii mai bune de muncă. Ceferiştii sunt nemulţumiţi de faptul că permisele lor de călătorie pe calea ferată nu mai sunt gratuite, fiind nevoiţi să plătească impozit pe ele, în timp ce studenţii au primit gratuitate necondiţionată. „Nu ştim când se va încheiat protestul, nu este grevă organizată de sindicate, pur şi simplu oamenii nu au mai vrut să lucreze, după ce Contractul Colectiv de Muncă a expirat şi negocierile nu s-au finalizat. Noi, liderii sindicali, suntem doar cei care mediem discuţiile între administraţie şi lucrători. Iar salariaţii nu vor să reia lucrul până nu primesc garanţii scrise din partea conducerii companiei că vor soluţiona problemele şi vor aşeza grila salarială pe coeficienţii corecţi, cum era acum nouă ani”, a spus şi Ioan Buzatu, liderul Uniunii Sindicatelor Libere Marfă Călători Infrastructură Braşov.

Între timp, în gară, călătorii, mai ales cei care aveau de făcut drum lung, au asaltat ghişeul de informaţii, de unde vine un singur răspuns: „Nici un tren nu circulă deocamdată”. O călătoare era tare necăjită. „Trebuie să ajung cu nepoata la Oradea, ea pleacă apoi la un simpozion în Spania. Am luat bilete de multă vreme, acum cică ne dau banii înapoi sau să facem amânare pentru mâine. Dar nu putem amâna. Stăm aici de cinci ore, poate pleacă, totuşi, trenul astăzi”, ne-a spus ea. Şi elevii navetişti au venit după orele prânzului să vadă dacă a încetat greva şi pot ajunge acasă. „E plin în autogară, nu prinzi un loc în autobuz. Stăm aici până mai spre seară, poate pleacă trenul sau reuşim să luăm autobuzul”, ne-a spus un licean, completat de un coleg: „Abia avem scuză mâine la şcoală, dacă nu ne facem temele. Mai rău este că ne e cam foame şi nu prea avem bani!”.

 Citiţi şi:

UPDATE. GREVĂ LA CFR. În unele regionale, activitatea a fost reluată!!! La Brașov, încă nu!!!

GREVĂ la CFR!!! Trenuri oprite în gări!!! Şi Regionala Braşov participă la protest!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button