Expres

[ViDEO] UPDATE BRAȘOV. 3,44 milioane de lei în avans pentru agentul termic „centralizat”

 

Așa cum v-am anunțat, consilierii locali au fost convocați astăzi într-o ședință de îndată, pentru a face ultimul demers necesar reluării furnizării de apă caldă și căldură în sistem centralizat: aprobarea convenţiei privind plata gazului în avans, după ce furnizorul de gaz Engie (care livrează atât noului Serviciu Public Local de Termoficare – SPLT, cât și producătorului privat de energie termică Bepco SRL) a pus această condiţie pentru a redeschide „robinetele”.

Ca urmare, de luni, 28 noiembrie, braşovenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor avea apă caldă şi căldură. Hotărârea aprobată în această ședință face referire la încheierea unei convenții privind justificarea plăților în avans în conformitate cu OUG 67/2016 și a celorlalte prevederi legale în materie. Convenția s-a încheiat între Serviciul Public de Termoficare, Bepco și Engie România. „Maxima urgență a acestei ședințe este justificată de faptul că sunt aproximativ 7.600 de apartamente racordate la sistemul de termoficare, care, pe lângă lipsa apei din 7 aprilie, nu au nici căldură. De luni vremea se va răci accentuat, astfel că este o situație care nu mai poate fi întinsă foarte mult. Dacă promovam acest proiect doar în ședința ordinară din 29 noiembrie, mai amânam cu două săptămâni reluarea furnizării de agent termic”, a explicat viceprimarul  Costel Mihai (video 1 și 2, centru), înainte de vot.

La ședință au fost prezenți 20 dintre cei 27 de consilieri municipali brașoveni, noua HCL fiind aprobată cu 19 voturi, după ce independentul Șerban Șovăială s-a abținut. Şase dintre cei absenţi, Dumitru Tărăbuţă (PSD), Tudor Duţu (PSD), Marius Comşa (PER), Adina Donosă (PER), Cristian Macedonschi (FDGR) şi Arnold Ungar (FDGR) și-au motivat absența. Nu a venit nici Răzvan Popa (PSD), fără a anunța acest fapt.

Astfel, în baza unei convenţii încheiate între Municipiul Braşov, Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT), Engie România şi SC Bepco SRL, pentru luna noiembrie a fost aprobată suma de 729.097 de lei pentru noiembrie, iar pentru luna decembrie suma de 2.717.847 de lei, obținându-se de altfel și un discount de 0,5% de la Bepco, plata urmând a se face direct furnizorului de gaz Engie România. Actul normativ a fost aprobat de CL Braşov în baza OUG 67 din 2016, care prevede că autorităţile locale pot aproba plata în avans a gazelor naturale. Convenţia a fost semnată după ce negocierile cu producătorul de agent termic Bepco SRL au fost finalizate în urmă cu două zile, iar cele cu furnizorii de gaz, ieșind câștigător Engie, astăzi. Practic, prin semnarea acestei convenţii, toate cele 7.600 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare vor primi agent termic pentru apă caldă și căldură.  

Viceprimarul Costel Mihai a precizat că până acum nu s-a avansat o dată certă pentru reluarea furnizării apei calde și a clădurii, deoarece erau o serie de condiții de natură tehnică, juridică, dar și condiții procedurale de îndeplinit. „Astăzi credem că am încheiat această etapă. Ceea ce am făcut noi, am făcut într-un cadru legal pus la dispoziție de Guvern, modificare legislativă făcută din cauza faptului că foarte multe societăți de termoficare se aflau în această situație. Nu se putea face înainte de a avea o negociere cu furnizorul de gaze și producătorul de energie termică. Chiar dacă de-a lungul timpului au fost numeroase contre și ni s-a reproșat că de ce nu s-a făcut până acum, cred că în ultima perioadă lucrurile s-au făcut cu celeritate și s-a făcut tot posibilul pentru a se ajunge în acest punct”, a punctat Costel Mihai.

Declarația a fost făcută după şedinţa de îndată a Consiliului Local Braşov, în timpul unei conferinţe de presă comune, la care au mai participat liderul grupului PNL din Consiliul Local, Adrian Oprică (video 3, dreapta), şi liderul grupului PSD din Consiliul Local, Lucian Pătraşcu (video 4, stânga). „Zilele acestea finalizăm reviziile tehnice, au fost numeroase avarii, unele cauzate de lipsa apei calde pe instalație, dar și pe rețeaua de distribuție, cauzate de debranșările necontrolate. Azi suntem în măsură să ne asumăm anunţul că luni, 28 noiembrie, vom putea relua furnizarea cu apă caldă şi căldură. Pot exista excepţii în unele zone ale oraşului, unde, din cauza avariilor, se poate întârzia cu câteva zile. Cert este ca în mare parte din oraş se poate relua de luni furnizarea cu agent termic”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
 

Consens politic în CL

Pe de altă parte, viceprimarul a afirmat că „reuşitele nu erau posibile dacă nu eram alături, PNL, PMP, UDMR, PSD, un reprezentant al PER, respectiv Marius Comşa. În rest, ceilalţi consilieri au lipsit sau s-au abţinut. Cred că cei care nu au fost la şedinţe nu sunt în măsură să ne critice că s-a întârziat cu reluarea alimentării cu energie termică”.
La rândul său, liderul grupului PSD din Consiliul Local, Lucian Pătraşcu, a declarat că „ne putem bucura acum să anunţăm că luni vom putea relua alimentarea cu agent termic. Vreau să-i asigur pe braşoveni că PSD a fost alături de Executivul Primăriei, pentru a rezolva aceasta problemă”.
De asemenea, Adrian Oprică a afirmat că până în momentul de faţă, Consiliul Local Braşov a făcut toate demersurile necesare pentru reluarea furnizării energiei termice: „S-au urmat toate procedurile pentru licenţiere, iar acest lucru s-a întâmplat într-un termen record. S-au aprobat tarifele, aceleaşi ca anul trecut, au fost încheiate contractele cu beneficiarii. De asemenea, din discuţiile cu viceprimarul şi cu directorul SPLT am aflat că s-au demarat procedurile de achiziţie a energiei termice şi gazului. Acesta a fost şi obiectul şedinţei de astăzi (ieri – n.r.), prin care am aprobat plata în avans a gazului natural, furnizorul condiţionând reluarea livrărilor de această plată”, precizat Oprică.
Liderul grupului PNL din Consiliul Local a mai spus că pentru a „asigura din mers” tranziţia de la Tetkron la SPLT s-au făcut toate demersurile: „S-a detaşat personal de la Tetkron, s-au reparat reţelele, iar din 28 noiembrie suntem pregătiţi să reluăm furnizarea. De la jumătatea acestei luni se putea relua alimentarea, dacă aveam colaborarea din partea unor instituţii ale statului, dar au preferat să dea amenzi şi să blocheze semnarea contractelor, politizând tot acest demers. Am încercat să mergem în paralel cu procedurile, pentru a scurta «agonia» braşovenilor”. Și Adrian Oprică le-a mulţumit colegilor din CL Braşov care s-au implicat și nu au absentat de la ședințele dedicate termoficării.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Vine apa caldă la robinete!!!

EXCLUSIV BRAŞOV. Când „se dă” apă caldă şi căldură în sistem centralizat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare