Expres

Video – Turiști surprinși urcând pe pârtie închisă, cu echipament neadecvat, în Predeal

Un nou exemplu de comportament periculos pe munte a fost semnalat în acest weekend de salvatorii montani din Predeal, după ce un grup organizat de turiști a urcat pe pârtia Sub Teleferic, deși aceasta era închisă circulației.

Potrivit Salvamont, o mare parte dintre participanți nu aveau echipament adecvat, urcând în adidași și pantaloni de trening, iar la coborâre au ales metode extrem de riscante, improvizând sisteme de alunecare sau coborând pe spate, inclusiv în zone cu zăpadă înghețată.

Situația a fost cu atât mai periculoasă cu cât stratul de zăpadă era foarte subțire, iar sub acesta se aflau numeroși bolovani. Salvatorii montani le-au explicat turiștilor că o simplă alunecare sau un obstacol ascuns pot provoca traumatisme grave, inclusiv leziuni ale coloanei vertebrale. Cu toate acestea, membrii grupului au ales să își continue activitatea, motivând că se află la „antrenamente”.

Astăzi, scenariul s-a repetat, alți turiști fiind surprinși din nou pe pârtie, tot cu echipament neadecvat și ignorând recomandările primite anterior.
Salvamont reamintește că pârtiile închise sunt restricționate tocmai pentru a permite amenajarea lor în siguranță și pentru a preveni accidentele.

Cei care doresc să urce pe munte în afara pârtiilor deschise trebuie să fie echipați corespunzător, iar coborârea să se facă fie cu instalațiile pe cablu, fie la pas, nu prin improvizații periculoase.
„Muntele nu este locul experimentelor. O alunecare necontrolată poate avea consecințe dramatice”, avertizează salvatorii montani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button