[ViDEO] SHOW pe cerul BRAȘOVULUI. Spectacol și la parada din centrul orașului – FOTO+VIDEO
Mii de brașoveni s-au adunat astăzi în centrul orașului pentru a lua parte la manifestările pregătite de autorități pentru sărbătorirea Zilei Naționale.
Oamenii au aplaudat cu entuziasm defilarea de pe Bulevardul Eroilor și au fost încântați de show-ul aviatic oferit de avioane și elicoptere militare și civile, precum MiG21 LancheR și IAR 330 Puma Socat, din dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv avioane civile aparținând Clubului Teritorial Brașov. O încântare, mai ales pentru copii, au fost autospecialele MApN, ISU, ale SRI, Poliției și Jandarmeriei.
Ca și anul trecut, drapelul naţional de 100 de metri pătraţi a fost adus la sol de paraşutistul Cristinel Popescu, de la Aeroclubul Teritorial Braşov, care a coborât de la o înălţime de 2.000 de metri.
O surpriză plăcută, primită cu mare bucurie, a fost faptul că parada s-a încheiat cu defilarea călare a câtorva juni brașoveni, care au salutat mulțimea cu „La mulți ani, România”.
FOTO+VIDEO: Liliana Jighira
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.