Video. Semnal de alarmă tras de adăpostul de câini din Brașov: femele lăsate să fete pe stradă, ajutor cerut mult prea târziu! „Unde mai este umanitatea când…”
Adăpostul de câini din Brașov trage un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare de femele lăsate să fete pe stradă, în condiții improprii, fără hrană, adăpost sau asistență medicală. Reprezentanții adăpostului spun că sunt solicitați de multe ori prea târziu.
Ei atrag atenția că lipsa sterilizării și abandonul animalelor duc la situații dramatice, care pot fi prevenite prin responsabilitate și implicare din partea comunității. Aceștia fac apel la cetățeni să anunțe din timp cazurile de animale gestante aflate pe stradă și să sprijine campaniile de sterilizare, pentru a reduce suferința și numărul de câini fără stăpân.
„Ce este uman în a lăsa femelele să fete și abia după aceea să se sune la noi pentru preluare? Vă răspundem noi: nimic.
În ultimele săptămâni am primit zeci de apeluri pentru femele care au fătat pe stradă, dar care stau în zonă de luni sau ani. Femele pentru care nu s-a sunat să le luăm nici când au apărut, nici când s-au împerecheat, nici când erau gestante, ci doar după ce au fătat și puii au crescut și au început să deranjeze.
Unde mai este umanitatea când îi trimiteți la adăpost pe toți acești amărâți, dragi cetățeni?”, au subliniat reprezentanții adăpostului public.
Exemplu de „Așa nu…”
Ei au exemplificat cu un caz înregistrat astăzi.
„O doamnă a sunat la noi să anunțe că are 30 de câini! 30! Că au fătat niște femele, că are și adulți, că nu mai are bani să îi hrănească. Și ce este mai grav este că doamna a adăpostit acești câini pe un spațiu care nici măcar nu îi aparține și nici măcar nu a cerut acordul proprietarilor pentru a intra acolo. Este adevărat că locul unde s-au aciudat nu este închis cu gard peste tot și câinii stăteau pe stradă în majoritatea timpului și că dânsa a început să îi hrănească din milă, însă trebuia să ne anunțe de când au apărut. Am preluat pui, mame, femele….când puteam lua câțiva de când au apărut pe stradă. Trebuie puțină implicare și din partea voastră, oameni dragi! Încercăm să preluăm cât de mulți câini putem, dar când e vorba despre femele și pui, urgentăm totul! Gândiți-vă doar că acești câini rămân în adăpost în proporție de 90% pentru că oamenii care vin să adopte vor fie câini de rasă, fie câini de talie mică, fie câini de expoziție. Iar cei de talie mare rămân. Rămân ani aici.
Vă rugăm să înțelegeți că doar împreună și conștientizând ce presupune gestionarea corectă a câinilor fără stăpân din Municipiul Brașov putem ține sub control numărul de amărâți care stau pe străzi fără să aibă nicio vină!”, au transmis reprezentanții adăpostului.
Campanie gratuită de microcipare și sterilizare a câinilor cu stăpân
Amintim, adăpostul din Brașov are în derulare o campanie gratuită de identificare prin microcipare și sterilizare gratuită pentru câinii cu stăpân din municipiul Brașov. Bonus: cățeii sunt vaccinați anti-Rabic și deparazitați, iar toate aceste proceduri se notează într-un carnet de sănătate și sunt înregistrate în RECS!
Dacă doriți o programare pentru acestea, sunați la 0374.947.692!
Toate procedurile se fac ca pachet, nu separat. Sterilizarea la femele se face doar dacă acestea nu alăptează și nu sunt în călduri.
Câinii sterilizați rămân cazați în adăpost până a doua zi, într-un spațiu destinat post-operator pentru aceștia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






