Expres

VIDEO Primul scuter românesc, dezvoltat la Brașov / Inginerul care l-a realizat, proiectantul avioanelor fabricate la IAR

Primul scuter românesc, dezvoltat la Brașov / Inginerul care l-a realizat, proiectantul avioanelor fabricate la IAR

Primul scuter românesc a fost dezvoltat în 1957, în Uzina de Reparaţii Material Volant – URMV de la Brașov, alături de un microcar în stilul BMW Isetta și de avioanele IAR.

În anii 1950, pe fondul crizei economice de după cel de-al Doilea Război Mondial, nevoia de mobilitate ieftină și cu consum redus a dus la apariția „modei” microcar-urilor – a mașinuțelor mici, și a scuterelor. Iar România a urmat trendul, relatează Newsweek România.
O echipă de la Uzina de Reparaţii Material Volant – URMV Brașov, condusă de inginerul Radu Manicatide, a dezvoltat primele astfel de autovehicule românești.
Dacă inspirat, probabil, de BMW Isetta, inginerul de avioane și inventatorul român Radu Manicatide, care era și un mare pasionat de mașini, a dezvoltat un prototip de microcar cu două roți în față, o roată în spate și motor de motocicletă similar conceptual cu „Knutschkugel”, în cazul primului scuter românesc ideea pare să fi venit de la legendarele modele Čezeta ale reputatului producător ceh de motociclete ČZ, având în vedere design-ul absolut unic ale acestora în rândul și în istoria scuterelor.

Primul scuter românesc, dezvoltat la Brașov



Arhitectura scuterului românesc făcut la URMV era aproape identică cu cea a modelelor Čezeta, cu mențiunea că forma de torpilă a fost redesenată pătrățos, iar farul înglobat de aripa față fixă a fost mutat pe caroserie, sus, la nivelul ghidonului.
De asemenea, scuterul URMV nu avea rezervorul de benzină „ascuns” deasupra roții față ca la Čezeta.
Cehii de la ČZ au produs scutere Čezeta între 1957 și 1964, dar scuterul românesc făcut la URMV a rămas la nivel de prototip. Și detaliile tehnice s-au pierdut de-a lungul timpului.

Din filmulețul din arhiva Cineclic, aflăm că scuterele românești erau „ușoare și elegante. Construcție solidă și de foarte bună calitate. Consumul pe suta de kilometri este 3 litri. Primul lot experimental a intrat deja în lucru”.

Cine a fost Radu Manicatide

Radu Manicatide s-a născut la Iași, la 17 aprilie 1912, fiind fiul reputatului profesor de pediatrie Mihail Manicatide. A urmat Școala Politehnică din București și Școala de Aeronautică și Construcții Automobile din Paris (a fost șef de promoție), în perioada 1931-1937. Încă din aprilie 1926 era preocupat de aviație, câștigând cu un planor propriu, M-1, locul I la concursul de aeromodele și planoare. În 1931 a făcut școala de pilotaj, luându-și brevetul.
În 1935, Radu Manicatide a realizat avioanele monoloc RM-5 (cu greutatea maximă de 200 kg și viteza maximă de 120 km/h) și RM-7 (cu greutatea maximă de 240 kg și viteza maximă de 135 km/h).
Din anul 1939, inginerul Manicatide, specialist în structuri, a lucrat la IAR Brașov, ca șef al serviciului de studii structuri, apoi ca șef al atelierului de prototipuri și experimentări, unde a participat la realizarea avioanelor proiectate la IAR (IAR-27, IAR-37 și IAR-80) și a avioanelor sub licență (IAR-79 – Savoia Marchetti, Me-109 – Messerschmitt). Continuându-și preocupările mai vechi, în 1942 a realizat la IAR Brașov avionul monoloc RM-9 (cu greutatea maximă de 350 kg și viteza maximă de 138 km/h), iar în anul 1943 planorul RM-10, de tipul Canard, de construcție din lemn, învelit cu pânză.
În 1944, Radu Manicatide a realizat avionul biloc cu ampenaj orizontal dispus în față (tip rață), RM-11 (cu greutatea maximă de 530 kg și viteza maximă de 175 km/h), iar în 1949 a construit, tot la Brașov avionul biloc de școală IAR-811 (cu greutatea maximă de 650 kg și viteza maximă de 150 km/h).
Din 1950, la Uzina de Reparații Material Volant – URMV 3, sub conducerea sa, s-au construit avioanele IAR-813 (cu greutate maximă de 750 kg și viteza maximă de 192 km/h), cu care s-au obținut recorduri omologate de Federația Aeronautică Internațională.
Radu Manicatide a proiectat și realizat, în 1953, avionul bimotor IAR-814 (cu greutatea maximă de 2.030 kg și viteza maximă 272 km/h), cu care s-a obținut, de asemenea, un record mondial de viteză pe circuit închis, omologat de FAI. Din 1955, tot la URMV 3, s-au construit avioanele IAR-817 (greutate maximă 1.150 kg și viteza maximă de 175 km/h).
Radu Manicatide s-a mutat la București, la Întreprinderea de Avioane, realizând în serie IAR-818, intrat în dotarea aviației agricole și sanitare. În 1956 a creat avionul bimotor MR-2, derivat din IAR-814 (cu greutate maximă 2.080 kg și viteza maximă de 275 km/h).
După 1967, Radu Manicatide, în colaborare cu Institutul de Mecanica Fluidelor și Cercetări Aerospațiale, a proiectat avioanele IAR-822, IAR-823, IAR-826 și IAR-827, care au fost realizate la ICA Ghimbav.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button