[ViDEO] „Mamă, ce balenă!”. „Tot Brașovul” s-a fotografiat cu „bivolul” prins de Florin Pitiș, marele câștigător al concursului de pescuit
Peste 1.000 de pescari amatori și profesioniști s-au trezit astăzi, vineri dimineață, cu „noaptea-n cap” pentru a participa la concursul de pescuit știucă de pe Lacul Noua.
Înghesuiți pe marginea apei, pescarii au încercat din răsputeri, timp de două ore și jumătate, să prindă monstrul care să le aducă 200 de lei, premiul oferit de organizatori la sfârșitul competiției.
După numai o oră și 40 de minute de la startul concursului, Florin Pitiș a scos din apă „balena”, „bivolul”, „balaurul” sau „Anaconda”, așa cum au „alintat” știuca ceilalți participanți la concurs, de 7 kilograme și 700 de grame, care i-a și adus marele premiu. (FOTO 2)
„M-am chinuit să scot peștele din apă pentru că a fost stuful în partea stângă și a trebuit să forțez un pic spre dreapta, după aceea să îl obosesc, a durat vreo 7 – 8 minute. Am mai pescuit pe Lacul Noua, atunci când se putea. Obișnuiesc să merg des la pește. Știuca prinsă astăzi are 7 kilograme și 700 de grame”, a declarat pentru mytex.ro Florin Pitiș, câștigătorul concursului.
În timp ce unii au venit pentru a se întrece cu ceilalți pescari amatori sau profesioniști, alții au participat doar din plăcere. Nu puțini au fost cei care au avut ghinion şi n-au fost în stare să scoată nici măcar un peşte, spre deosebire de „pescarii” care, până la urmă, s-au putut „lăuda” cu puietul de până într-un kilogram. (FOTO 1)
Concursul de pescuit ştiucă de vineri dimineaţă a fost organizat pentru a mai rări numărul de exemplare, dat fiind că această specie s-a înmulţit necontrolat şi ameninţa celelalte vieţuitoare din apă.
FOTO – VIDEO: Robert Frunzescu
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.