[ViDEO] MAI BOGAȚI? Numărul BRAȘOVENILOR care primesc ajutoare de încălzire s-a redus la o treime
Cei de la Agenția Județeană pentru Prestații și Inspecție Socială (AJPIS) spun că, într-adevăr, au crescut veniturile brașovenilor, dar și limita veniturilor pe membru de familie pentru care se acordă ajutoarele a rămas aceeaşi ca acum cinci ani. În plus, s-au introdus noi restricții și s-au intensificat controalele, prin care au fost depistaţi cei cu depozite în bancă, care nu ar fi trebuit să primească ajutoare de încălzire.
În sezonul rece 2011-2012, în județul nostru erau peste 20.000 de beneficiari ai ajutoarelor de încălzire, potrivit datelor de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Braşov. În 2015-2016, aproape 9.000 de braşoveni (familii) au beneficiat de sprijin financiar pentru încălzirea locuinței. La începutul acestui sezon rece sunt aproximativ 7.900. De trei ori mai puţini decât acum cinci ani. „Explicaţia ar fi faptul că veniturile – real şi statistic – au crescut, dar limitele de venituri până la care se acordă aceste ajutoare au rămas aceleaşi din 2011”, consideră Alexandru Comşa (video), consilier AJPIS Braşov.
1.200, excluși pentru că aveau peste 3.000 de lei în bancă
Alocaţia de stat pentru copii a fost scoasă de la calculul venitului pe membru de familie, dar acest fapt nu a adus foarte mulţi beneficiari. Un alt motiv pentru scăderea celor care primesc ajutoare la încălzire este şi faptul că au fost intensificate controalele, atât ale primăriilor, cât şi ale AJPIS, fiind făcute şi verificări încrucişate, cu suprapuneri ale bazelor de date ANAF cu ale altor instituţii. „S-a dat o lovitură mare în clipa în care au fost descoperite persoane care au depozite bancare peste 3.000 de lei şi asta s-a găsit uşor din veniturile date de dividende sau dobânzi. Au fost şi în Braşov astfel de cazuri. Cam 1.200 la nivel de judeţ”, a mai spus Alexandru Comşa.
Cei care vor să beneficieze de ajutor la încălzire îşi pot depune cererile până în 20 ale lunii, pentru luna în curs.
Cine și cât are dreptul la subvenţie
De ajutoare pentru încălzirea locuinţelor beneficiază consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 786 lei în cazul familiilor şi 1.082 lei în cazul persoanelor singure. Consumatorii care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energia electrică combustibili solizi sau petrolieri au dreptul la aceste ajutoare dacă venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 615 lei.
Cuantumul ajutorului este calculat în funcţie de venitul net pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz. Astfel, persoanele care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei primesc un ajutor lunar în sumă fixă, cuprins între 262 lei şi 20 lei, dar nu mai mult decât valoarea facturii individuale. Cei care utilizează energie electrică pentru încălzirea locuinţei, primesc un ajutor lunar în sumă fixă cuprins între 240 lei şi 48 lei, dar nu mai mult decât valoarea facturii individuale. În cazul beneficiarilor care îşi încălzesc locuinţele cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se acordă un ajutor lunar cuprins între 54 lei şi 16 lei. Pentru braşovenii care utilizează energie termică în sistem centralizat pentru încălzirea locuinţei ajutorul se acordă prin compensarea procentuală, între 90% şi 5% (100% pentru persoanele care beneficiază de venitul minim garantat), a valorii efective a facturii la energie termică dar nu mai mult decât valoarea ajutorului maxim lunar stabilit prin dispoziţie a primarului.
Cine nu poate beneficia
Pe lângă venituri, în evaluarea dosarelor se va ţine cont de o serie de bunuri pe care le deţine titularul. Astfel, pe lângă depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei nu pot beneficia de aceste ajutoare cei care sunt proprietarii altui spaţiu decât locuinţa, cei care au o curte sau alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală. Totodată, sunt excluse de persoanele care au mai mult de un autoturism / motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani, precum şi cei care deţin un autoturism sau o motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani (cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile).
Nu vor beneficia de această formă de protecţie socială nici cei care au autoutilitare, autocamioane de orice fel (cu sau fără remorci), rulote, autobuze, microbuze, dar nici cei care au utilaje agricole (tractor, combină autopropulsată), utilaje de prelucrare agricolă (presă de ulei, moară de cereale) sau utilaje de prelucrat lemnul (gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric).
De la plata ajutoarelor de încălzire vor fi excluşi şi agricultorii care deţin suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.