[ViDEO] Judeţul BRAŞOV a urcat pe locul II naţional în privinţa ratei natalităţii
Statisticienii au şi alte veşti bune: în judeţul Braşov, rata sporului natural a fost pozitivă în luna octombrie 2016, însă mai mică faţă de luna octombrie 2015 cu 0,7‰. Totuşi, judeţul nostru a urcat în clasamentul naţional pe locul al II-lea, în ceea ce priveşte datele despre rata natalităţii pe primele zece luni, după cum a precizat Mihaela Pâtea (video), director adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.
Numărul naşterilor a crescut la 553 de copii în luna octombrie a acestui an, cu 41 mai mulţi decât în octombrie 2015, în timp ce numărul deceselor a fost de 550, cu 75 mai multe, astfel încât în octombrie sporul natural a fost pozitiv.
La oficiul de stare civilă s-au înregistrat, în octombrie, 386 de căsătorii, cu 65 mai multe decât în luna octombrie 2015. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 71, în scădere cu 22 faţă de luna octombrie 2015. În perioada ianuarie – octombrie 2016 s-au născut 5.083 copii cu 54 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, astfel încât rata natalităţii a fost de 9,7‰, mai mare faţă de cea din aceeaşi perioadă a anului precedent (9,6‰). În primele zece luni ale acestui an au decedat 4.994 persoane, cu 164 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, scăzând astfel rata mortalităţii cu 0.3‰. În acelaşi timp sporul natural a fost pozitiv (89 persoane), respectiv rata sporului natural a crescut cu 0.4 puncte faţă de cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent. Rata mortalităţii infantile (copii sub 1 an) a scăzut cu 1.5‰, în primele zece luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În perioada ianuarie – octombrie 2016 s-au încheiat 3.535 căsătorii, cu 241 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, iar numărul divorţurilor pronuntate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 798, mai puţine cu 86 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai puternică creştere a natalităţii de anul acesta a fost în luna septembrie, când s-au înregistrat 608 nou-născuţi, iar cea mai slabă, în luna aprilie, când s-au înregistrat doar 412 naşteri.
Astfel, în primele zece luni ale anului judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 2 referitor la rata natalităţii (după Ilfov), pe locul 37 referitor la rata mortalităţii, pe locul 6 referitor la rata sporului natural, pe locul 19 în ceea ce priveşte rata nupţialităţii şi pe 14 referitor la rata divorţialităţii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.