Expres

[ViDEO] IPJ BRAȘOV, plan de acțiune în perioada minivacanței de Rusalii

 

În perioada 18 – 21 iunie, cu ocazia minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor, aproximativ 700 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

„Echipe mixte formate din polițiști din structurile de ordine publică, de investigații criminale, de poliție rutieră, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov sunt în teren pentru prevenirea faptelor antisociale, dar și pentru depistarea și tragerea la răspundere penală sau contravențională a persoanelor care săvârșesc fapte ce încalcă prevederile legale. Astfel, polițiștii brașoveni vor acţiona în cadrul dispozitivelor instituite la nivelul întregului județ, zilnic, cu peste 170 de forțe de ordine şi 100 de autospeciale.
Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, vor fi organizate peste 310 patrule de siguranţă publică”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agentul principal de poliție Nadia Olaru.

Poliţiştii vor acţiona pentru a verifica respectarea prevederilor legale valabile în starea de alertă, pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale, care pot aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora.

Patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe drumurile naţionale și judeţene, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente rutiere. În scopul reducerii riscului rutier, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi la capacitate maximă şi cu eficienţă sporită, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

De asemenea, în ceea ce privește circulația pe drumurile publice, polițiștii rutieri brașoveni vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor referitoare la limita legală de viteză prevăzută pe sectorul de drum pe care se circulă, prevenirea accidentelor rutiere, asigurarea unui climat propice deplasării cu autovehiculelor, prevenirea și combaterea consumului de alcool sau a altor substanțe la volan.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii brașoveni vor continua activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, potrivit sursei citate.

Polițiștii le recomandă participanților la trafic să conducă prudent și cu viteză care să permită oprirea în siguranță, în funcție de starea părții carosabile.

Folosiți luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri, mai ales în condiții de vreme nefavorabilă și a luminilor de ceață, în condiții de ceață densă.

„Pietonilor le recomandăm să-și sporească atenția, să evite folosirea părții carosabile, să traverseze strada doar prin locurile special amenajate și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto.
Polițiștii rutieri atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice, consumul de alcool scăzând capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor”, a transmis reprezentantul IPJ Brașov.

Totodată, în trenurile de călători, precum şi în staţii și triaje de cale ferată, vor patrula poliţiştii de la transporturi.

Cetățenii sunt sfătuiți să apeleze cu încredere la cel mai apropiat polițist ori să sune la numărul unic de urgență 112 în caz de nevoie sau dacă au cunoștință despre săvârșirea vreunei fapte antisociale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button