Expres

[ViDEO] BRAŞOV… VIAŢĂ DE NOAPTE… Drifturi şi „liniuţe” în oraş (VIDEO)

 

Se cred şoferi „şmecheri”, dar în realitate nu sunt decât nişte cetăţeni care tulbură liniştea şi ordinea publică, în toiul nopţii şi (mult mai grav!) pun în pericol siguranţa rutieră. Este vorba despre şoferii care fac drifturi şi „liniuţe” în oraş, după lăsarea întunericului. 

Azi-noapte, după ora 0.00, astfel de conducători auto și-au făcut simțită prezența în zona intersecţiei Bulevardul Gării – strada Alexandru Vlahuţă – Hărmanului.

Frânele bruşte şi scârţâitul roţilor i-au scos pe ferestre pe unii dintre braşoveni, care însă nu sună la Poliţie, fiind conştienţi că „puştii” dispar până la sosirea vreunui echipaj.

Cineva, totuşi, a reuşit să filmeze drifturile făcute în parcare, unde ar avea loc frecvent astfel de „antrenamente”.

„În spatele bazinului olimpic se întâmplă frecvent (aproape zilnic) asemenea «activități». Nu anunț poliţia, am vecini polițiști care nu intervin și oricum până ajunge vreun echipaj, tinerii aceștia dispar. În general, nu mă deranjează ce fac, dar tare îmi e că odată și odată tot o să trebuiască să sun la 112 după salvare. Se fac «liniuțe» și derapaje mai ales când este asfaltul ud sau proaspăt nins. Chiar nu îşi dau seama în ce pericol se pun?! Exact în momentul acesta unul și-a rupt spoilerul în bordură…”, a scris pe grupul de Facebook Info Trafic Braşov persoana care a realizat filmarea.

Articole asemănătoare

O soluţie ar putea fi montarea mai multor camere de supraveghere în traficul din oraş şi monitorizarea permanentă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button