Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Un autobuz RATBV a căzut în canalul de apă pluvială, la Pietrele lui Solomon

 

Un autobuz RATBV la volanul căruia nu se afla șoferul a căzut în canalul colector al apei pluviale (n.r. în fapt, în pârâul Graft), în această seară, în zona Pietrele lui Solomon din municipiul Brașov.

„În urma unor intervenții tehnice efectuate la nivelul unui mijloc de transport public de persoane, ce se afla staționat pe strada Podul Crețului din municipiul Brașov (zona Pietrele lui Solomon), vehiculul a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în canalul de colectare al apei pluviale.
Evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale, la momentul producerii, nefiind nicio persoană în interiorul acestuia”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

Update (orele 22.10):

Autobuzul a fost repus pe roți și remorcat în garaj. Din fericire, în urma accidentului nu s-au produs victime, nicio persoană nu a fost rănită. Independent de ancheta Poliției, societatea a început o cercetare internă, pentru a clarifica modul în care s-a produs și cauzele accidentului”, a informat purtătorul de cuvânt al RATBV, Silviu Ștefan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare