[ViDEO] BRAȘOV. Troiță nouă „Între Chietre” pentru Juni. Primarul George Scripcaru printre ei
Junii din Șcheii Brașovului au de acum o nouă troiță. În zi de mare praznic, Înălțarea Sfintei Cruci, deloc întâmplător, s-a făcut sfințirea Troiței Înălțarea Domnului, așezată la Pietrele lui Solomon, la înălțime însă, în locul numit „Între Chietre”. Evenimentul a început după Sf. Liturghie, la locul în care aceasta a fost amplasată, acolo unde, în Duminica Tomii, urcă Junii după defilarea călare prin oraș, fiind organizat de Junii Bătrâni ai Brașovului și Junii Albiori (Junii Naționali Albi). Troița din lemn sculptat și cu icoane pictate pe sticlă a fost realizată de copiii de la Parohia Carpați Brașov (Biserica de la Metrom) în tabăra de vară de la Sâmbăta de Sus din 2018, sub îndrumarea ing. Sorin Suciu și a prof. Nicoleta Suciu. Lucrarea face parte din programul de lucru cu copiii și tinerii de la Parohia Carpați Brașov coordonat de părintele paroh Tudor Sicoe. Sfințirea a fost făcută de protopopul Brașovului, pr. Dănuț-Gheorghe Benga, alături de preoții parohi de la Biserica Sf. Treime din Șcheii Brașovului (de Pe Tocile), pr. Tudor Sicoe de la Parohia Carpați și pr. prof. dr. dr. Vasile Oltean, directorul Complexului Muzeal „Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului”, unde există și un Muzeu al Junilor. Profesorul Vasile Oltean este un cercetător fervent al străvechii așezări a românilor șcheieni și autor al unor cărți despre troițele acestora, peste 60, cele mai multe din lume pe un colț de oraș, repere ale unei istorii zbuciumate de apărare a dreptului cutumiar de locuire și de credință și hotare ale satului devenit cartier. „Troiţele, monumente creştine aşezate la răspântii de drum, reprezintă una din emblemele spirituale ale Braşovului. Nicăieri în România nu există un colţ de oraş mai presărat cu troiţe cum e Şcheiul. Ridicate cu credinţă de către vechii braşoveni, troiţele dădeau bineţe trecătorilor, îi însufleţeau pe români în lupta cu autorităţile străine, erau loc de închinăciune şi popas în drumul junilor, la marile sărbători. Să nu uităm Troiţa de la Cutun din 1292, păstrată și astăzi, troiță din lemn acoperită cu șindrilă. Cutun înseamnă cătun, acolo era capătul satului, acolo unde începe Drumul Vechi spre Şaua Tâmpei. Obștea românească de aici și-a apărat drepturile și credința și are eroi uitați, cum e Ilie Birt, care, dacă românilor li s-a interzis multă vreme de către stăpânirea străină să aibă biserici din piatră, a făcut troițe de piatră cu care a umplut Șcheiul”, a spus prof. Oltean (video 5). La rândul său, protopopul Brașovului a subliniat semnificația sfințirii troiței în ziua Înălțării Sf. Cruci (video 4).
La manifestare, al cărui început l-a dat surlașul Ovidiu Gheorghe Bodean (video 1), au fost prezenți Juni din cele două grupuri, cei mai mulți îmbrăcați în costumele lor pitorești, cu familiile, dar și primarul George Scripcaru, în primul rând, în calitatea sa de membru al Societății Junilor Bătrâni.
„Troița Înălțarea Domnului este inspirată de un model de troiță funerară de la Muzeul Maramureșului din Sighetu Marmației, făcută în jurul anului 1800 de crucerul Onisim Conta. Fața Troiței cu modelul sculptat în lemn prezintă Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, la bază Adam și Eva la Pomul Raiului, la umerii Mântuitorului sunt Soarele și Luna, iar la partea superioară a troiței sunt rozete și vârtejurispecifice artei populare românești. Fața Troiței cu icoane pe sticlă conține cinci icoane pe sticlă încastrate în lemn, cinci momente importante din viața Bisericii: Nașterea Domnului, Botezul, Răstignirea, Învierea și Înălțarea. Icoanele au fost realizate după modele de icoane de sticlă din Transilvania”, a explicat ing. Sorin Suciu, îndrumătorul pe partea de sculptură a copiilor de la Parohia Carpați.
La final, Dan Despan, membru al Grupului Junii Bătrâni, cunoscut poet, a citit o creație special dedicată acestui moment (video 6).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.