Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Transportul metropolitan gestionat de RATBV S.A. va deveni operațional din anul 2019

 

Începând cu anul viitor, RATBV S.A. va gestiona și transportul metropolitan. La ultima şedinţă a Consiliului Local Braşov s-a aprobat regulamentul, caietul de sarcini şi contractul de delegare a gestiunii acestei activităţi. 

Prezent vineri la conferința de presă susținută pe această temă, primarul George Scripcaru a precizat: „Este un proiect la care ne raportăm de mult timp. Societatea de transport public Brașov va trebui să opereze în următorii ani și în afara municipiului, astfel încât să lege orașul de localitățile din zona metropolitană. În funcție de necesități și logistica existentă, avem în plan un prim lot de trasee care să fie operaționale începând cu anul viitor”.

În prima fază, patru localităţi din jurul Braşovului vor avea legături directe – Cristian, Ghimbav, Sânpetru și Bod, urmând ca proiectul să fie extins și în celelalte localităţi membre ale Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov: Codlea, Predeal, Râşnov, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Tărlungeni, Vulcan.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a prezentat proiectul: „La acest moment, Asociația Metropolitană pentru Transport Brașov se află în diferite etape de discuții cu localitățile pentru introducerea trasportului metropolitan. La Ghimbav, Sânpetru și Bod există deja hotărâri de Consiliu Local în acest sens, iar la Ghimbav este pe ordinea de zi la următoarea ședință. Urmează obținerea avizului de la Consiliul Concurenței și apoi va trebui ca serviciul să fie delegat către RATBV. Consiliul Judeţean Brașov a primit deja notificarea cu privire la faptul că membrii Asociaţiei Metropolitane de Transport îşi doresc ca acest serviciu să fie gestionat de către RATBV, iar traseele să fie incluse în Programul de transport public Judeţean de persoane prin curse regulate, începând cu data de 1 iulie ca delegare directă către RATBV şi, în consecinţă, să nu fie scoase la licitaţie”.

Ca urmare, traseele propuse pentru primele localități care vor beneficia de transport RATBV sunt: 

  • Brașov – Cristian: capăt de linie Bartolomeu – Stadionul Municipal – traversarea comunei Cristian – strada Nisipului – retur.
  • Brașov – Ghimbav: capăt de linie Bartolomeu – Stadionul Municipal – traversare Ghimbav pe DN 73A, intrare în oraș pe str. Ștefan cel Mare – centru – retur;
  • Brașov – Sânpetru – Bod: capăt de linie Rulmentul sau Coresi – Bod Colonie – retur;

Cheltuielile vor fi suportate în mare măsură de municipalitatea brașoveană, dar o parte și de unitățile administrativ-teritoriale (UAT) din zona metropolitană pe raza cărora vor circula mijloacele de transport în comun din acest proiect. 

„După mai multe simulări, avem stabilite tarife pentru fiecare traseu, urmând să purtăm discuții legate de compensații cu fiecare adminsitrație locală în parte, să știm clar cât plătește călătoriul și cât suportă UAT-ul în regim de compensație. Municipalitatea va suporta celelalte cheltuieli de transport: operaționale, logistice, de exploatare, întreținere, legate de credite, costuri bancare și altele. De asemenea, vom lua în calcul și ca cei care utilizează un traseu din afara Brașovului înspre interiorul orașului să poată folosi acel bilet încă un traseu pe raza municipiului”, a punctat primarul George Scripcaru. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare