[ViDEO] BRAȘOV. Retragerea cu torțe nu e doar spectaculoasă. Ce simbolistică are
Câteva zeci de militari de la Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa au participat joi seara, de Ziua Armatei României, la ceremonia retragerii cu torțe, având în frunte fanfara Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, care în răstimpuri intona marșuri militare și patriotice sau doar ritma pasul militarilor, care, la rândul lor au cântat „Treceți, batalioane române, Carpații”.
Marşul a pornit de pe strada George Bariţiu (Biserica Neagră), pe traseul strada Mureşenilor – Bulevardul Eroilor – Bulevardul 15 Noiembrie – sediul comandamentului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” (zona Patria). Oameni de toate vârstele au venit să vadă ceremonia, i-au însoțit pe militari pe parcurs, iar cei care au fost de-a dreptul impresionaţi au fost copiii.
„Retragerea cu torţe este o acţiune simbolică menită a cinsti memoria militarilor căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă din ţară sau străinătate. Această solemnitate se organizează pentru cinstirea marilor aniversări istorice, naţionale sau militare. De asemenea, aceste comemorări pot fi organizate la împlinirea unui număr de ani de la desfăşurarea unor evenimente urmate de martiraje, mari sacrificii individuale sau colective. Ele au menirea evocării celor prezenţi, a trecutului de luptă neîntrerupt al Armatei Române pentru integritate şi independenţă naţională. Ceremonia retragerii cu torţe poate fi privită ca o pioasă şi înălţătoare pomenire pentru cei prezenţi a imaginii celor morţi pentru împlinirea unor idealuri sfinte”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.