Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Protest eșuat. Elevii nu sunt deranjați de interzicerea telefoanelor mobile la ore

 

Deși peste 400 au anunțat că vor participa, doar doi liceeni au ieşit astăzi să-şi manifeste nemulţumirea pentru că nu mai au voie să țină telefonul asupra lor în timpul cursurilor.
Din acest an calendaristic, un ordin dat de ministrul Educaţiei interzice cu desăvârșire telefoanele mobile la ore. De fapt ordinul aprobă noul Regulament școlar, aducând modificări față de cel aflat în vigoare până de curând. Una dintre ele înăsprește regula mai veche ca telefoanele mobile să nu fie utilizate în timpul orelor. Ce i-a supărat acum pe prietenii lui Cosmin Albert, inițiatorul protestului, a fost faptul că aparatele trebuie puse în locuri speciale şi că regulamentul nu a fost precedat de o consultare a elevilor, părinților și profesorilor. „Am văzut ordinul şi mi-am întrebat prietenii de la toate şcolile din Braşov, ce părere aveţi şi aproape nimeni nu a fost de acord cu această măsură, mai ales că ea a fost luată fără dezbatere, deși există asociații ale părinților, Consiliul Național al Elevilor, sindicate ale profesorilor. Vrem să se revină la cum era înainte, telefoanele erau interzise, dar să rămână la noi, să nu fie puse altundeva”, a spus, cu câteva ore înainte de protest, Cosmin Albert (video 1 și 4), care este elev în clasa a XII-a la Liceul „Andrei Mureşanu”și care a creat evenimentul pe pagina de Facebook.

Regulamentul se aplică însă fără crâcnire la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” și nu numai. „Elevii nu folosesc telefonul la ore decât dacă profesorii au nevoie de resursele informatice care pot fi accesate de pe telefon, de aceea, nu întotdeauna sunt strânse, pentru că unii profesori au ora prevăzută cu accesarea internetului. De exemplu dicţionare, alte informații de pe Internet şi atunci copiii rămân cu telefoanele asupra lor, folosindu-le în interes didactic”, a explicat prof. Cezar Boghici (video 2), directorul colegiului.
Așa cum a arătat însă și recordul negativ de participare la protest, elevii, în majoritate, nu au o problemă cu reglementarea care doar a devenit mai strictă. „La început de oră ducem telefoanele în clasă pe o bancă şi e foarte bine, pentru că ne ajută să fim atenţi, nu blocaţi de anumite mesaje. Și până acum erau restricții în folosirea lor, de curând e regula asta, dar este foarte bine, ne ajută”, consideră un şagunist (video 3), care a explicat că, la pauză, fiecare îşi verifică telefonul şi nici un coleg nu este deranjat de această măsură. 

Citiți și:

BRAȘOV. Elevii protestează astăzi față de interzicerea telefoanelor mobile

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare