Expres

[ViDEO] BRAŞOV. Proiectul „Femina VIP” revine după zece ani

 

După o întrerupere de zece ani, proiectul „Femina VIP”, menit să scoată la lumină și să aducă în atenția comunității femeile care pot fi considerate modele de urmat în domeniul lor de activitate și nu numai, revine în 2018.

Asociaţia Femeilor de Afaceri şi a Femeilor Conducătoare de Întreprinderi Braşov (AFAFCI), membră a Coaliţiei Asociaţiilor Femeilor de Afaceri din România (CAFA), a dat, astăzi, startul celei de-a VI-a ediţii a proiectului „Femina VIP”.

„Femina Vip este un proiect marca AFAFCI, aflat acum la ediţia a VI-a, care a luat naştere ca urmare a nevoii de a cunoaşte oamenii de valoare ai comunităţii braşovene, mai exact a femeilor care prin realizările lor profesionale au contribuit la creşterea mediului de afaceri, la dezvoltarea actului de cultură, la întărirea şi ridicarea nivelului învăţământului, la implicarea socială constantă în urbea noastră, femei care pot constitui un exemplu şi un model de urmat”, a declarat Carmen Mezei (video), preşedinta AFAFCI Braşov.

Perioada de desfăşurare a proiectului este 25 aprilie – 16 septembrie 2018. Înscrierile se fac până în 31 iulie 2018, iar jurizarea, în perioada 1 – 20 august 2018. Candidatele vor completa formularul online, postat pe pagina de facebook „Femina Vip Brasov”, la care vor ataşa o prezentare video în maximum două minute. Dar ele vor fi chemate și pentru o discuție față în față cu juriile.  Criteriile de eligibilitate generale cer ca toate candidatele să îşi desfăşoare activitatea în judeţul Braşov, să nu fie membre în juriile proiectului şi nici membre AFAFCI, rude sau afini de gradul I ai acestora. La selecţia candidatelor se va ţine cont de: contribuţia semnificativă în domeniul de activitate; finalizarea unei iniţiative în beneficiul comunităţii locale; activitatea unei societăţi comerciale/organizaţii rentabile; crearea de noi locuri de muncă; inovaţie în tehnologie sau servicii; crearea unui suport material pentru grupuri/persoane defavorizate; carieră de excepţie.
De asemenea, o candidată cu potenţial ar trebui să fie recunoscută ca o personalitate în comunitate, să aibă entuziasm, pasiune, talent, implicare, să fie remarcată ca un lider de opinie, afirmă organizatorii.
Pe lângă marele premiu: „Trofeul Femina VIP Brașov 2018”, vor fi acordate premii pentru rezultate deosebite în domeniul economic – de business, în activitatea ONG și socială, în domeniul sănătăţii, în formarea şi educarea tinerei generaţii și pentru performanţe în domeniul cultural – artistic. 

Proiectul se derulează în colaborare cu Consiliul Judeţean Braşov, Primăria Braşov, Consiliul Local Braşov, Inspectoratul Şcolar Braşov şi Consiliul Naţional al Rectorilor.

Decernarea trofeului „Femina Vip Braşov” și a premiilor pe categorii în cadrul Galei de festivități va fi în data de 16 septembrie 2018, în Aula Universității Transilvania Brașov.

Ca la fiecare ediție, și în acest an proiectul Femina Vip Braşov va încununa femeile care prin muncă, perseverenţă, pasiune, talent, au contribuit în mod remarcabil la dezvoltarea comunităţii braşovene, fiind apreciate pe plan naţional şi internaţional. Așadar, scopul proiectului este promovarea performanței femeilor din comunitatea locală, crearea de modele feminine din diferite domenii de activitate, creșterea contribuţiei feminine la soluţionarea problemelor comunităţii braşovene, încurajarea iniţiativei feminine”, a menționat Lămîița Stamate, manager de proiect.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button