[ViDEO] BRAȘOV. Proiect pilot în Șchei și Brașovul Vechi: Galben pentru plastic şi metal, albastru pentru hârtie şi carton, verde pentru sticle şi borcane
Începe colectarea deşeurilor reciclabile direct de la populaţie, au anunțat reprezentanții Primăriei Brașov, alături de cei ai companiilor care vor asigura acest serviciu.
Municipalitatea, prin intermediul celor doi operatori de salubrizare din cadrul Asocierii Comprest-BraiCata, demarează, începând cu luna septembrie, proiectul pilot de preluare a deşeurilor colectate selectiv direct de la populaţia care locuieşte la case, în două cartiere ale Braşovului: Şchei şi Braşovul Vechi.
Astfel, din data de 3 septembrie va începe, prin intermediul casieriilor celor doi operatori, distribuirea gratuită a sacilor, cu culori diferite, în funcţie de tipul de deşeu colectat: galben pentru plastic şi metal, albastru pentru hârtie şi carton, iar verde pentru sticle şi borcane. Odată cu distribuirea sacilor (în momentul în care localnicii își plătesc facturile), fiecare cetăţean din cele două zone va primi şi un calendar cu zilele de colectare pentru fiecare tip de deşeu reciclabil.
„Începând din luna septembrie, în fiecare zi de sâmbătă operatorii vor colecta sacii de plastic, de la poartă, acolo unde cetățenii îi vor depune în dimineața respectivă, până la ora 10.00. Colectarea se va face o dată la două săptămâni pentru hârtie și carton, respectiv o dată pe lună pentru sticlă și metal. Dacă este cazul, se va crește frecvența la colectare. Sperăm să avem rezultate foarte bune cu acest proiect pilot, iar începând cu 1 ianuarie 2019 să extindem acest sistem de colectare la toate casele din municipiul Brașov. Pentru blocuri încercăm să gândim un sistem cu pubele care să nu permită accesul de colectare selectivă la platformele de gunoi. Acesta va fi implementat începând cu anul viitor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, în conferința de presă în care ne-a fost prezentat proeictul pilot.
Colectarea deşeurilor de la populaţie se va face doar în zilele de sâmbătă, între orele 10.00-14.00, ceea ce înseamnă că cetăţenii vor trebui să scoată pe trotuar sacii cu deşeuri reciclabile până la ora 10.00. Prima zi de colectare este 15 septembrie.
Preluarea deşeurilor reciclabile se va face după următorul program: în prima zi de sâmbătă vor fi preluate deşeurile de plastic şi metal, la două săptămâni cele de carton şi hârtie, iar în ultima sâmbătă din lună, cele de sticlă. În funcţie de analiza primei luni de colectare, frecvenţa preluării deşeurilor reciclabile de hârtie şi carton sau sticlă poate fi crescută.
Recomandarea celor care și-au asumat acest angajament este ca materialele din plastic, hârtie și carton să fie pliate înainte de a fi introduse în sacii speciali, pentru a economisi spațiul de depozitare, iar dacă sunt curate, și mai bine.
Toți sacii cu deșeuri reciclabile ajung pe mâna sortatorilor care le resortează bucată cu bucată, în funcție de tipul materialului, ulterior fiind balotate și iau drumul către reciclatorii finali.
Important de precizat este că preluarea deşeurilor în cadrul acestui proiect pilot se va face la casele din cartierul Şchei, având ca limită Şirul Beethoven și la casele din cartierul Braşovul Vechi, având ca limite Str. Stadionului, str. Mihai Viteazul, str. Iuliu Maniu (de la intersecţia cu str. Mihai Viteazul), str. Nicolae Iorga, str. Crişan, str. Cloşca, str. 8 Martie, str. Carierei şi străzile adiacente.
Ca tipuri de deşeuri colectate amintim: plasticul şi metalul (preluate săptămânal în saci galbeni) sunt: pet-uri, folii, pungi de plastic, caserole diverse, recipiente ale produselor cosmetice şi detergenţi casnici, doze de aluminiu şi conserve metalice; ambalajele din hârtie şi carton, ziare etc. (preluare la două săptămâni în saci albaștri); sticlele şi borcanele (preluare ultima sâmbătă a fiecărei luni în saci verzi).
Preluarea deşeurilor se va face de pe domeniul public, din faţa porţilor, colectate în saci adecvaţi pentru fiecare tip de deşeu reciclabil în parte sau în saci transparenţi, în cazul în care cetăţeanul are un volum mai mare colectat. Colectarea se va face în autospeciale dedicate colectării deşeurilor reciclabile.
Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 74 din 17 iulie 2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, autorităţile publice locale vor stabili sancţiuni pentru cei care nu colectează selectiv, începând cu data de 1 ianuarie 2019. Aceste sancţiuni vor fi aplicate în municipiul Braşov doar după ce în cartier va exista un sistem funcţional de preluare a acestor deşeuri de la populaţie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.