Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Problemele zonei Bran–Moieciu–Fundata ajung la Bruxelles

 

O delegaţie a localităţilor Bran, Moieciu şi Fundata se va afla la Bruxelles săptămâna viitoare, pentru o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene, în încercarea de a atrage fonduri pentru dezvoltarea comunităţilor lor. „Mergem la Bruxelles pentru o întâlnire la Comisia Europeană, ca să identificăm surse de finanţare pentru o Investiţie Teritorială Integrată (ITI). Avem deja un parteneriat cu Facultatea de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului de la Universitatea din Viena, pentru un plan de dezvoltare integrată care să vizeze toate domeniile8, a spus primarul comunei Fundata, Marian Pâtea, care este şi preşedinte al Asociaţiei Bran-Moieciu-Fundata.

90% din turismul rural din Regiunea Centru este în această zonă

Edilii celor trei comune braşovene, care reunesc 90% din turismul rural din Regiunea Centru, spun că până acum nu au găsit înţelegere la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru crearea unei ITI în zona Bran – Moieciu – Fundata, deocamdată singura investiţie teritorială integrată fiind aprobată pentru Delta Dunării. Primarii susţin încă că şi cele trei localităţi ar avea datele necesare pentru a primi acelaşi statut ca şi Delta Dunării. „Statisticile arată că: 90% turismul rural din Regiunea 7 Centru este aici, 25% din turismul Regiunea 7 Centru, 17% din turismul rural din România şi 5% din turismul românesc”, spune primarul comunei Fundata, Marian Pîtea.

„Trebuie să luptăm să nu rămânem cu banii necheltuiţi”

Dacă zona Bran-Moieciu-Fundata ar primi statutul de Investiţie Teritorială Integrată (ITI), ar avea şi fonduri „dedicate”, pe care le-ar putea folosi pentru dezvoltarea infrastructurii, spun autorităţile locale. „Ar exista posibilitatea accesării unor fonduri dedicate acestui areal. Astfel, am putea rezerva finanţări pentru această zonă, fără să mai intrăm în competiţie cu alte proiecte din Regiunea 7 Centru sau din România, ci doar cu cele strict din acest areal”, a explicat consilierul judeţean Roxana Mînzatu.
„Ţelul nostru comun este de a accesa cât mai bine fondurile europene. UE pune la dispoziţie fonduri şi instrumente, iar România nu ştie cum să le folosească. Trebuie să luptăm pentru ele, să putem beneficia de ele, altfel se întâmplă ca în exerciţiul trecut, rămânem cu banii necheltuiţi”, a spus, la rândul său, directorul Agenţiei Metropolitane Braşov, Dragoş David.

Infrastructura comunelor turistice este la pământ

De altfel, primarii celor trei comune spun că au nevoie urgentă de fonduri, având în vedere, pe de o parte, că bugetele lor sunt relativ mici (600.000 de lei la Moieciu şi 900.000 de lei la Bran), iar pe de altă parte, că infrastructura lor este la pământ. De exemplu, primarul comunei Moieciu, Mircea Manea, spune că localitatea sa are un buget anual de numai 600.000 de lei, dar nu este complet acoperită cu reţele de canalizare şi apă. Asta în condiţiile în care „80% dintre cetăţeni sunt implicaţi, într-un fel sau altul, în activitatea de turism”. „Cu colegii de la Bran şi Fundata am putea pune la punct un proiect mare, pentru realizarea reţelelor în toate trei localităţile” a spus Manea, care a vorbit şi despre „starea deplorabilă a infrastructurii de drumuri”. La rândul său, primarul comunei Bran, Rareş Rădăcină, spune că are la dispoziţie un buget anual de 900.000 de lei. Iar în condiţiile în care şi localitatea sa este una care atrage un număr mare de turişti, drumurile sunt la pământ, iar cele 300 de locuri de parcare particulare, total insuficiente. „Există deja un mare disconfort, şi pentru localnici, şi pentru turişti. Facem apel la Ministerul Dezvoltării să ne sprijine, pentru că zona s-a dezvoltat foarte mult, însă bugetul nu ne permite investiţii importante în infrastructură”, a spus Rareş Rădăcină.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare