Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Primul clopoțel și pentru „ucenicii” Airbus Helicopters

 

Astăzi, la Colegiul Tehnic „Transilvania“ Braşov, va suna primul clopoţel pentru viitorii tehnicieni în aviaţie, o nouă specializare, creată începând din acest an şcolar în cadrul Colegiului, la solicitarea și cu sprijinul Airbus Helicopters.

Unitatea de învățământ, în parteneriat cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNIDPT), cu Inspectoratul şcolar Judeţean, Institutul Francez şi Airbus Helicopters, a organizat, vineri, o întâlnire de prezentare a noilor standarde de pregătire profesională, a curriculei pentru clasa a IX-a pentru calificările din domeniul aeronautic, precum şi a activităţilor necesare pentru implementarea acestora în anul şcolar 2016-2017 şi în anii următori. La întâlnire a participat şi primarul George Scripcaru, care a făcut o prezentare a acţiunilor de modernizare a filialei de formare în domeniul aeronautic, respectiv renovarea și amenajarea atelierelor-şcoală la fostul Colegiu Tehnic Astra (comasat cu CTT).
De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre acţiunile de modernizare a filialei de formare în domeniul aeronautic în ceea ce priveşte recrutarea elevilor, formarea cadrelor didactice şi asigurarea echipamentului necesar desfăşurării instruirii practice a elevilor. „Pentru anul şcolar următor, este prevăzută o clasă cu specializarea tehnician aviaţie, dorinţa Airbus la semnarea protocolului a fost de a instrui elevi la nivel liceal şi postliceal, dar în perspectivă şi la nivelul învăţământului profesional, ceea ce începând din 12 septembrie se materializează. Primăria Braşov a fost şi ea prezentă alături de noi în acest proiect, a amenajat spaţiile atelierelor de lucru de la fostul Grup şcolar Astra în care urmează să se amenajeze aceste ateliere cu dotări venite din Franţa în mod special, inclusiv o machetă 1/1 de elicopter, şi pregătirea practică a elevilor să se realizeze combinat în atelierele din şcoală şi probabil şi la Airbus”, a spus inspectorul şcolar general Ariana Bucur.

Trebuie instruiți și profesorii

Pe durata celor patru ani de studii, clasa formată din 28 de elevi învaţă să facă lucrări de întreţinere a aeronavelor, să aplice tehnologii specifice industriei aeronautice, să facă probe şi verificări la sol ale aeronavelor şi să coordoneze echipe de lucru. Ei vor avea acces la tehnologii de vârf, vor beneficia de instruire practică în companii multinaţionale, vor avea posibilitatea să se dezvolte profesional şi să participe la proiecte europene. Absolvenții vor putea deveni tehnicieni de aviaţie, tehnicieni electromecanici, tehnicieni de securitate aeriană sau tehnicieni de proiecţie naviagaţii aeriene (comunicaţii, navigaţie, supraveghere). După liceu pot opta fie pentru studii postliceale în calificările Tehnician mecanic celulă şi Sisteme de propulsie aeronave sau pot face studii superioare la facultăţi din domeniul tehnic, cum ar fi Inginerie aerospaţială, Mecanică, Electromecanică.
Pentru că şi profesorii trebuie să-şi actualizeze informaţiile şi cunoştinţele despre ultimele noutăţi în domeniu, IȘJ Braşov a depus un proiect Erasmus pentru susţinerea acestora, însă acesta nu a fost aprobat. „Am încercat să depunem un proiect Erasmus pentru formarea profesorilor şi a elevilor, dar din păcate nu am întrunit punctajul pentru a fi eligibili, dar nu depunem armele şi sperăm ca în continuare să rezolvăm şi această problemă. Am prevăzut ca, în cel mai rău caz, dacă nu se va putea finanţa deplasarea şi şederea profesorilor şi elevilor acolo, probabil că vom găsi o variantă de specializare cu specialiştii pe care îi avem aici”, a adăugat Bucur.

Protocol de colaborare pe termen lung

Primăria municipiului Braşov, Inspectoratul şcolar al Judeţului Braşov (IȘJ), Colegiul Tehnic „Transilvania“ şi Airbus Helicopters Industries au parafat la începutul lunii iunie protocolul de colaborare pentru înfiinţarea Centrului de Formare Aeronautic, unde vor fi pregătiţi, la nivel de învăţământ mediu – liceal şi profesional – specialişti în profesii din domeniul aviatic. Protocolul prevede, în acest an, susţinerea unei clase de liceu cu specializarea de tehnician de aviaţie, urmând ca, de anul viitor, să fie oferită încă o calificare în acest domeniu, cea de tehnician în sisteme de bord.  Prin acest protocol, Primăria municipiului Braşov s-a obligat să asigure funcţionarea Colegiului Tehnic „Transilvania“ prin alocarea fondurilor necesare, în conformitate cu costul standard per elev, în timp ce compania parteneră se va implica în dotarea laboratoarelor şi a atelierelor pentru instruirea practică a elevilor. Tot compania parteneră va fi cea care va oferi stagii de pregătire cu instructori specializaţi.  În plus, tinerii care se vor specializa în centrul de la Colegiul Tehnic „Transilvania“ vor avea prioritate la angajarea în compania Airbus.

Colegiul „Transilvania” vrea să pregătească şi tehnicieni în aparate de bord

Parteneriatul semnat ieri vizează inclusiv actualizarea curriculei, astfel încît, la finalizarea studiilor medii, tinerii braşoveni să aibă o meserie cu căutare pe piaţa muncii. Partenerii în acest proiect vorbesc şi despre adăugarea, începînd cu anul şcolar 2017 – 2018, a încă unei specializări în plus în acest proiect, respectiv pentru calificarea în profesia de tehnician în aparate de bord. Pentru aceasta, unitatea de învăţământ va încerca să aibă toate calificările nivel 3 (şcoală profesională) şi 4 (liceu), în domeniul aviatic. Până acum, colegiul avea doar specializările tehnician în aviaţie şi lăcătuş, la nivel 3, de şcoală profesională.

Citiți și:

Colegiul Transilvania va forma viitorii tehnicieni în aviaţie! Astăzi a fost semnat protocolul de colaborare cu Airbus Helicopters

BRAŞOV. Airbus deschide o clasă liceală de aeronautică


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button