Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Primarii au ajuns la disperare din cauza neputinței de a acționa în cazul urșilor care coboară în comunitate: „Trebuie să se termine cu selfie turismul!”

 

La inițiativa asociațiilor de gestionare a fondurilor cinegetice din județele Brașov, Covasna, Harghita și Mureș (pe raza cărora se găsește aproape 80% din populația de urs a țării), la Prefectura Brașov a avut loc ieri o dezbatere cu privire la cadrul legislativ pentru prevenirea conflictelor provocate de aceste sălbăticiuni.

Au fost invitați să participe la discuții reprezentanți ai tuturor entităților interesate de problematică, precum Ministerul Mediului, Ministerul Apelor și Pădurilor, Universitatea Transilvania Brașov, Instituția de Cercetări și Amenajări Silvice, Garda Forestieră, Asociația Vânătorilor și Pescarilor din România, ONG-urile pentru protecția animalelor, președinții consiliilor județene din cele cinci zone amintite și reprezentanți ai primăriilor cu cele mai multe probleme cauzate de urși.

Astfel, mulți dintre cei prezenți au recunoscut că sunt depășiți de situație și că nu mai pot face față atacului urșilor, motiv pentru care fac apel la autorităle naționale să facă derogări sau să găsească o soluție legală care să-i ajute să gestioneze eficient problema urșilor.

Pentru a argumenta solicitarea, primari din județele vecine cu Brașov au amintit de cazurile în care urșii au făcut ravagii prin gospodării, omorând animalele domestice, lăsând familii întregi, unele și așa sărace, fără minimum de subzistență, având în vedere că două vaci sau un cal erau poate toată averea lor.

Ursoaice cu cinci pui deodată

Specialiștii și membrii asociațiilor de vânătoare au atras atenția că efectivele de urși s-au înmulțit peste măsură, și-au mărit arealul ocupat și și-au schimbat comportamentul. Ritmul de înmulțire este alert, având în vedere că tot mai multe femele au început să aibă și câte cinci pui deodată. În consecință, aceștia acuză autoritățile că nu acordă atenția cuvenită fenomentului, alarmant deja, după legea dată în anul 2016 prin care a fost interzisă vânătoarea de urși.

Ca urmare, nu se știe nici măcar cu aproximație numărul urșilor care populează pădurile din țară. Ba sunt 6.000, ba 7.000, ba 10.000 de exemplare, după cum au precizat participanții la dezbatere, fiecare în funcție de ce fel de raport au studiat. La nivelul județului Brașov ar fi în jur de 1.500 de urși.  

Ca urmare, cu toții au fost de acord că este necesar un studiu de specialitate la nivelul Ministerului Mediului, apoi să fie luate măsurile necesare pentru o gestionare corectă a speciei de urși, dar și a mistreților, o altă specie care sperie autorităților locale din cauza frecvenței cu care coboară din păduri. Mai mulți proprietari de terenuri din județul Covasna au lansat și o petiție în acest sens, „pentru implementarea unei mai bune conviețuiri om-urs, prin aplicarea planului de acțiune”. 

„Trebuie să se termine cu selfie turismul. Am ajuns în situația în care urșii sunt ademeniți din păduri, doar pentru poze. Este inconștiență din partea turiștilor”, a spus un primar. 

Petiția face referire la Ordinul nr. 625/2.07.2018 al Ministerului Mediului prin care s-a aprobat Planul național de acțiune pentru conservarea speciei urs brun în România, în care se stipulează că se poate apela la vânătoare ca măsură de management a speciei, precum și stabilirea unor compensații sau suport financiar pentru persoanele sau entitățile care au fost afectate de prezența urșilor.  

Amintim că, începând cu toamna anul 2016, speciile urs brun și lup se bucură de o protecție pasivă, când toată lumea se limitează la a vorbi, doar, despre protecție.  

„Nu dorim decimarea populațiilor de urși, ci restabilirea echilibrului între om și urs prin aplicarea legislației în vigoare. Concret, dorim punerea în aplicare a cotelor de recoltare, de intervenție și de prevenție în toate fondurile de vânătoare, iar aceste cote să fie stabilite în funcție de efectivele reale de urși din fiecare județ și ținând cont de incidentele produse. În privința pagubelor rezultate din atacurile urșilor asupra animalelor domestice, despăgubirea populației ar trebui făcută rapid și la o valoare corectă”, aproape că au strigat toți cei prezenți ieri în sala de ședință.  

Grup de analiză

La finalul dezbaterii, prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, a propus constituirea unui grup de lucru compus din reprezentanți ai tuturor instituțiilor enumerate dar și ai organizațiilor nonguvernamentale pentru protecția animalelor, care să facă o analiză riguroasă a situației urșilor din zonă, apoi să fie lansate propuneri pentru îmbunătățirea legislației, având ca rezultat o mai bună gestionare a fondului cinegetic.

„Această întâlnire a fost una tehnică, binevenită, pentru că suntem în prag de iarnă și ne așteptăm la noi probleme generate de efectivele mari de urși din zonă. După cum se știe, urșii s-au învățat să coboare în comunitate, fac pagube în gospodării, ne întâlnim cu ei în curte, pe stradă, pe drumurile naționale și nu este firesc. În plus, urșii au devenit un pericol pentru cetățeni, iar pe noi ne interesează în primul rând siguranța oamenilor și a bunurilor acestora. Viața oamenilor nu trebuie să fie pusă în primejdie și nu ar trebui să acționăm doar după producerea de accidente sau atacuri, ci preventiv. După dezbaterea de astăzi (ieri – n.r.) am ajuns la concluzia că este necesară constituirea unui grup de lucru, la nivel regional din care să facă parte președinții județelor limitrofe Brașovului cu cele mai mari probleme din cauza urșilor, reprezentanți ai instituțiilor interesate de această problemă, ai ONG-urilor pentru protecția animalelor, iar împreună să întocmim un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor cauzate de animalele sălbatice”, a declarat prefectul Marian Rasaliu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button