Expres

[ViDEO] BRAŞOV. Primăria ia primele măsuri în cazul aluviunilor din Șchei

 

După inundaţiile de zilele trecute, cu mâl și pietriș provenite în principal de pe Calea Vacii din Şchei (decopertată anul trecut, pentru a se amenaja mai multe drumuri de exploatare pentru proiecte imobiliare), Primăria Brașov ia primele măsuri.

Dacă luni viceprimarul Barabas Laszlo, inspectorii Primăriei şi cei ai Poliției Locale Brașov (Serviciul de Disciplina în Construcţii) au fost pe teren și au analizat situația, respectiv de unde au apărut dislocările de pietriș și aluviuni, astăzi, la sediul Primăriei Braşov s-a desfăşurat o şedinţă la care au participat reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU), cei ai Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei, cei ai Companiei Apa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarceaa (video), au fost discutate problemele cauzate de inundaţii în Şchei, în special în zonele „în pantă”, cum este cazul străzilor Cetinii, Traian Moşoiu sau Piatra Mare: „Acolo, după cum s-a constatat, în urma ploilor abundente, pe străzi au fost aduse foarte multe aluviuni, pietriş, pământ. Cei de la SVSU au prezentat raportul de constatare a acestei situaţii. Cel puţin în zona Cetinii  – Traian Moşoiu au fost identificate, ca posibilă sursă, aluviunile venite de pe Calea Vacii, cauza fiind lucrările realizate în această zonă”.

Reamintim că mai multe asociaţii civice au înaintat o petiţie către Consiliul Local şi Primăria Braşov, în care semnalează „situaţia critică” cu care se confruntă locuitorii din Şchei, în urma lucrărilor imobiliare ce au implicat excavarea dealurilor din zonă. Consecinţele s-au văzut la ploile torenţiale de zilele trecute, când străzile din Şchei s-au umplut de aluviuni (mâl şi pietriş) care au ajuns şi în Centrul Istoric. În Șchei au mai fost probleme din cauza inundaţiilor, dar purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov a precizat că ceea ce s-a întâmplat zilele trecute a fost o premieră.

„Au fost străzi pe care stratul de aluviuni era gros de câțiva centimetri. Luni s-au făcut procese-verbale de constatare a situaţiei şi s-au luat măsuri de curăţare, de îndepărtare a acelor aluviuni. Petiția depusă va fi analizată punctual şi se vor identifica soluţiile legale ce pot fi aplicate”, a mai spus Toarcea.

De asemenea, el a precizat că în timpul şedinţei de azi, primarul Braşovului, George Scripcaru, a solicitat să se realizeze o evaluare a tuturor costurilor  de salubrizare şi, ulterior, acestea să fie suportate de cei care au provocat această situaţie.
În aceeași ședință viceprimarul Barabas a propus realizarea unui studiu şi a unei expertize tehnice pentru tot versantul, după care să analizeze posibilitatea efectuării unor lucrări. Totodată, Toarcea a anunţat că „până la finalizarea studiului este discutabilă posibilitatea eliberării autorizaţiilor de construire”.

Totodată purtătorul de cuvânt al Primăriei a amintit faptul că, recent, Consiliul Local a aprobat un nou regulament privind eliberarea autorizaţiilor de construire: „Dacă se vor elibera autorizaţii de construire vor trebui făcute toate amenajările necesare în ceea ce priveşte drumurile. Dacă este vorba despre un proiect ce vizează dealurile din jurul cartierului, având în vedere că este vorba de versanţi, cei care dezvoltă proiectele vor trebui să ia realizeze acele amenajări necesare evitării scurgerilor apelor pluviale. Referitor la această zonă, vom avea discuţii cu specialiştii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov şi cu cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Braşov”.

Purtătorul de cuvânt a anunţat şi că „ne propunem să depunem plângeri şi la Garda de Mediu, dar şi la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Referitor la problemele din Şchei, au mai existat discuţii, iar Primăria Braşov a mai depus plângeri, iar în funcţie de ce ceea ce vor stabili aceste instituţii, vom vedea ce paşi trebuie urmaţi. De asemenea, se va mai face o constatare în teren a lucrărilor de pe versanţii din zonă”.

Nu în ultimul rând, reprezentantul Primăriei a mai spus că reprezentanţii Companiei Apa au precizat că pentru această zonă nu emis nici un aviz, având în vedere tocmai problemele legate de preluarea apelor pluviale şi modul în care acestea pot fi transportate în alte zone ale oraşului.

Citiți și:

BRAŞOV. Şcheienii s-au dus cu jalba în proţap la Primărie

BRAȘOV. Ploaia torențială a dus dealurile excavate ale Șcheiului la vale (GALERIE FOTO+VIDEO) 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare