Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Petiție împotriva „regimului criminal”

 

Petiția este adresată către Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și semnatarii cer încetarea imediată a recoltării forțate de organe de la practicanții Falun Gong în China. Adepții mișcării, români și chinezi, au adus și la Brașov petiția, sâmbătă. Demersul lor este itinerant, astăzi s-au aflat la Sinaia și urmează să ajungă în mai multe orașe din țară.

Falun Gong, cunoscut şi sub numele de Falun Dafa, este o practică de cultivare a minţii, corpului şi spiritului care are origini în cultura şi civilizaţia antică chineză şi care, pe lângă cele cinci exerciţii fizice lente, învaţă oamenii să trăiască în concordanţă cu principiile Adevăr – Compasiune – Toleranţă. Falun Dafa este răspândită şi e bine primită în peste 110 ţări și regiuni din întreaga lume, graţie standardelor sale morale înalte, ce ajută la păstrarea valorilor morale în societate, după cum ne-a explicat cea care stătea la măsuță și strângea semnături în Piața Sfatului, în timp ce câțiva practicanți demonstrau exercițiile fizice spectifice.

Începând din iulie 1999, practicanţii Falun Gong din China au avut parte de arestări arbitrare, procese nedrepte şi torturi fizice şi psihice.

Conform investigaţiilor conduse de dr. David Kilgour, ex-secretar de stat canadian, şi dr. David Matas, avocat specializat în materia drepturilor omului, şi publicate în Raportul cu privire la afirmaţiile despre prelevarea de organe de la practicanţii Falun Gong din China, statul chinez se face vinovat de trafic ilegal de organe obţinute de la practicanţii Falun Gong, fără consimţământul acestora. Cei doi au scris „Recoltarea Sângeroasă – Uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor”, fiind nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2010. De asemenea, se pare că deținuții Falun Gong uciși de guvernul chinez sunt „materia primă” pentru expozițiile de cadavre plastifiate din întreaga lume și, așa cum demonstrează autorii cărții „Recoltarea sângeroasă”, pentru operațiile de transplant. „Acesta este motivul pentru care China are cea mai mare bancă de organe din lume. Cei de la Falung Dafa, datorită stilului lor de viață, sunt oameni sănătoși. Sunt prinși, li se recoltează organele și mor cumplit”, ne-a mai spus femeia care strângea semnăturile.
Rapoarte ale Naţiunilor Unite și ale Amnesty International au evidenţiat de asemenea numeroase încălcări sistematice ale drepturilor practicanţilor Falun Gong în China, conform cărora zeci de mii de practicanţi suferă arestări arbitrare, procese nedrepte şi torturi. 
Această persecuţie nu are nici o bază raţională sau legală, iar campania internaţională de defăimare a Falun Gong, dirijată de Partidul Comunist Chinez, este dezaprobată de Parlamentul Europei şi de numeroase forumuri internaţionale ce luptă pentru apărarea drepturilor omului.

Pe plan internaţional s-au intentat numeroase procese împotriva oficialilor chinezi care au iniţiat şi participat la persecuţia Falun Gong, fiind acuzaţi de „genocid şi crime împotriva umanităţii”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button