Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Pârtie de schi din Poiană închisă timp de o săptămână

  • partie1_294765.jpeg

Desfășurarea a nu mai puțin de trei competiții de schi aduce închiderea, în perioada 19 – 25 februarie, a Pârtiei Subteleferic din Postăvarul.

În această perioadă vor avea loc:

  • Cupa Active Ski – pentru copi i- 19 februarie;
  • Cupa ProX la schi alpin – pentru copii – 20 februarie;
  • Campionatul Național de Schi Alpin al României, în perioada 22 – 25 februarie.

Schiorii care coboară pe pârtia Sulinar vor putea utiliza breteaua spre pârtia Bradul sau, în cazul în care vor să ajungă la gondolă, vor putea coborî pe zona amenajată dintre pădure și zona de concurs. Cei care vor coborî pe Drumul Roșu trebuie să utilizeze pârtia 3D, pentru a ajunge la gondolă.

Toate pârtiile sunt, în prezent, în condiții foarte bune. Stratul de zăpadă bătută pe pârtiile din partea superioară a muntelui are aproximativ 60 de cm, iar pe cele din partea inferioară are 40 de cm.

În acest moment, pentru că permit condițiile meteo, se produce zăpadă artificială în zona superioară a pârtiei Ruia, în zonele înclinate  de pe Lupului superior și pe pârtia Subteleferic (VIDEO).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button