[ViDEO] BRAȘOV. „Noroc cu 13!”. Oktoberfest readuce normalitatea, după o ediție cu certificat verde COVID
Sub deviza „Noroc cu 13”, aluzie la numărul ediției, Oktoberfest Brașov 2022, cel mai mare festival al berii din afara Germaniei, începe anul acesta pe 1 septembrie, pe locul fostului stadion municipal din Bartolomeu. Peste 1.500 de hectolitri de bere vor curge în halbe, inclusiv de la dozatoarea automate. Ediția cu numărul 13 a Oktoberfest Brașov aduce o bere special creată pentru festival – Malzbier, trupe bavareze care vin în premieră în România, dar și artiști locali și naționali, plus un cort de 3.200 de metri pătrați, decorat în culorile Bavariei, alb și albastru. Au fost amenajate peste 4.500 de locuri, atât în cort, cât și pe cele 4 terase exterioare și au fost pregătiți peste 1.500 de hectolitri de bere.
Organizatorii au reînnoit ieri invitația către brașoveni și turiști: „Boieri dumneavoastră, cinstite jupâniţe, brașoveni, turiști de pe alte meleaguri şi mari beutori de bere! #NorocCu13 – adică ediția cu numărul 13, că ne reunim iar în zona fostului stadion municipal că tare ne-a plăcut cum v-ați distrat în anii trecuți. Și dacă anul acesta la fel vă veți bucura de festival și la fel de bine va cădea berea Malzbier, e limpede că va fi si voie bună pe tot parcursul celor 11 zile de festival. Și dacă nu știați, această bere delicioasă a fost creată special pentru noi având o concentrație mai ridicată de alcool și o combinație de arome care să se asorteze bucatelor românești și germane din festival”.
Anul acesta, evenimentul se va desfăşura fără restricțiile de anul trecut, când aveau acces doar cei cu certificat verde COVID-19. Organizatorii promit că distracția este garantată.
Cortul Wiesnzelt are o înfățișare de poveste și va fi asemănător cu cel de la festivalul Oktoberfest din Munchen. „Cortul Oktoberfest este cel mai mare cort de evenimente din România. Ever! Este decorat în culorile steagului landului Bavaria. Alb şi albastru! În cort, decojitul şi scuipatul seminţelor este strict interzis! Se acceptă doar alunele. Vorba ceea: «Berea fără alune e ca ţuica fără prune»!”, menționează organizatorii.
Aceștia spun că Oktoberfest Brașov nu este numai despre bere, ci este un festival al familiei, e și despre prietenie și socializare, drept care au instalat și un mare parc de distracție pentru copii de toate vârstele. „Este un festival al familiei, al prieteniei, și mai ales aduce un semn de normalitate”, a subliniat Cristian Macedonschi (video), reprezentant al organizatorilor.
Berea va curge în valuri, dar nu e singura băutură de la festival, iar pe lângă binecunoscutul cârnat XXL picant sau cu cașcaval, într-o baghetă, asezonat cu murături și un sos bavarez special, vor fi mititei, ciolane, stâna cu produse tradiționale, kurtos, langos și plăcinte, turta dulce, celebrii Brezel, vată de zahăr și multe alte delicii de la cei peste 70 de comercianți prezenți.
Noutatea de anul acesta este dozatorul automat de bere, un robot ce poate să umple șase halbe de un litru în 20 de secunde, adică 2.000 de litri de bere pe oră. Noi sortimente vor fi disponibile: bere nefiltrată, dar și o nouă bere cehească.
Nici anul acesta nu vor lipsi concertele live, susţinute de artişti din Nurnberg şi din Braşov, printre care şi celebra fanfară Jagermaister, şi unul folcloric, tradiţionalul concurs Miss Oktoberfest, cu noutăți: se vor acorda premii şi pentru Miss Popularitate şi Miss Heidi, va fi încoronat Regele Oktoberfest (în urma unui concurs de băut bere) şi alte surprize sunt pregătite de organizatori.
Prețurile au crescut față de anul trecut. Cel mai ieftin pahar de bere va costa 6 lei. Cei care vor să se asigure că au un loc la masă, în faţa scenei sau în lojele laterale din cort, pot face rezervări la www.oktoberfestromania.ro, ei trebuind să achite 600 de lei pentru şase locuri, preţ care include un voucher de consumaţie de 400 de lei.
Programul complet și toate detaliile le puteți găsi pe pagina de internet oktoberfestromania.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.