Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Natura este parte din tine, fără ea nu poți exista! Ia parte la Săptămâna Ariilor Protejate!

 

Braşoveni, sunteți invitaţi să participați la „Săptămâna Ariilor Protejate”, eveniment care vă aduce mai aproape de natura dar şi de modalităţile de protejare a mediului în care trăim.

Evenimentul „Săptămâna Ariilor Protejate”, ediţia a-III-a, își propune să înfățișeze publicului valorile naturale din județul Brașov prin intermediul unor activități diverse precum excursii în arii protejate (Muntele Tâmpa, Parcul Natural Bucegi, Dumbrăvița), ateliere de educație ecologică pentru copii despre păsări și păduri dar și vizite în laboratoarele unor instituții din Brașov care fac cercetare în domeniul silviculturii și protecției mediului. Brașovenii vor avea ocazia de a participa la discuții interactive de tip world cafe sau dezbateri despre teme de interes local din domeniul protecției naturii.

 „Evenimentul nostru este rodul unei colaborări cu organizații și instituții care lucrează în acest domeniu și care s-au străduit să pregătească activități inedite pentru publicul interesat. În cadrul „Săptămânii Ariilor Protejate” vom lansa și filmul „Natura Brașovului”, un material video care ilustrează  bogățiile naturale ale județului Brașov. Această producție va putea fi preluată, în mod gratuit, de orice instituție, televiziune sau agenţie de turism care dorește să promoveze valorilor naturale din județul Brașov”, a declarat Roxana Iordăchescu, coordonatorul proiectului „Braşov, oraş în mijlocul naturii”. (trailler-ul în atașament)

Lansarea acestui film va avea loc vineri, 15 septembrie 2017, ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta, vizionarea fiind urmată de dezbaterea publică „Se poate sau nu exploata în ariile protejate? Studiu de caz -Muntele Tâmpa”.

Proiectul „Braşov, oraş în mijlocul naturii” are un buget de 24.900 de lei și este implementat de ProPark Fundația pentru Arii Protejate în parteneriat cu Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov, Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, Asociaţia Carpaterra, Asociaţia pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului „Feed-Back” Braşov (ApIS PM „Feed-Back”), Parcul Național Piatra Craiului, Asociaţia Culturală Fanzin.

Declarație de presă, în atașament…

Program  “Săptămâna Ariilor Protejate”

Luni, 11 septembrie

10:00 Expoziţie despre Muntele Tâmpa la foişorul de Sub Tâmpa

16:00 Zilele Porţilor Deschise la “Agenţia de Protecţia Mediului” Braşov

Marţi, 12 septembrie

18:00 Excursie tematică la “Dumbrăviţa – Delta din Carpaţi”

Miercuri, 13 septembrie

11:00 Educaţie prin joacă pentru copii la “Centrul pentru Informare Turistică”

16:00 Patrulare Junior Ranger pentru copii cu plecare din Piaţa Sfatului

16:00 Ziua Porţilor Deschise la “Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură”

Joi, 14 septembrie

15:00 Excursie tematică pe Muntele Tâmpa cu plecare de la telecabina de Sub Tâmpa

18:00 World cafe: Vrei să te implici în protecţia naturii? Intră în Tipografia!

Vineri, 15 septembrie

9:00 Igienizare pe Muntele Tâmpa şi Dealul Melcilor cu plecare de la telecabina de Sub Tâmpa

18:00 Lansare film “Natura Braşovului” la Centrul Cultural Reduta

urmată de discuţia: Se poate exploata sau nu în ariile protejate?

studiu de caz: Muntele Tâmpa

Sâmbătă, 16 septembrie

11:00 Parada pădurii pentru copii, în zona de agrement “Lacul Noua”

11:00 Întreabă un silvicultor, Coresi Shopping Resort

Duminică, 17 septembrie

8:00 Excursie tematică în Parcul Natural Bucegi


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare