Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Lista de așteptare pentru protezare la Ortopedie se întinde pe doi ani

 

Secția de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este una foarte aglomerată, mai ales de când numărul de paturi a fost redus temporar, pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a corpului B al unității sanitare. Și pentru că urgențele au, evident, prioritate, dat fiind și specificul spitalului, au de suferit pacienții cu suferințe cronice, care necesită protezare, în special la şold sau genunchi.

Potrivit dr. Radu Necula (video), șeful secției, de la 120 de locuri în două secții, în 1991, s-a ajuns la o singură secție, cu 54 de paturi, în 2017. Odată cu începerea lucrărilor de reabilitare, numărul a scăzut la 45, secția fiind mutată la etajul al IV-lea. Șeful secţiei Ortopedie a amintit că, în secţia pe care o conduce ajung două categorii de pacienţi: traumele din UPU şi cei cu leziuni de uzură, pe program de cronici. Peste 2.200 de pacienți au fost tratați anual, aici, în perioada 2014-2018, 93% având nevoie de intervenții chirurgicale, dar amplitudinea acestora a scăzut. Și durata medie de spitalizare s-a redus, de la 4-5 zile, la 3 zile, printre altele, pentru că sunt mai puține paturi, pacienții cu afecțiuni cronice fiind amânați pe cât se poate, pentru a putea trata urgențele, cei care ajung aici în urma unor traumatisme „În 2016, dintre cei internaţi, 52% erau cronici. În 2017, numărul a ajuns la o treime, iar în 2018, un sfert dintre pacienţi au fost cronici”, a spus medicul. În acest fel, lista de așteptare a crescut, ajungând acum să numere 600-700 de persoane, care trebuie să rabde și doi ani până să li se monteze proteza necesară.  Mai ales că medicii de aici au început să extindă gama de intervenții chirurgicale, de la artroplastiile de șold și genunchi la cele de umăr și vor urma cele de cot. „Pe lângă tot ceea ce făceam și până acum, pentru urgențe traumatice, și artroplastii de șold și umăr, am dezvoltat tratamentul artroscopic al genunchiului, pentru instabilități majore, după entorse grave, cu tendoane ale pacientului, cu intervenții minim invazive. Am trecut de la intervenții de mare amplitudine la cele de amplitudine medie, totul spre a scurta perioada de recuperare a pacienților, toate aceste tehnici au scopul de scurtare a timpului în care pacienții sunt redați mediului familial, social, profesional”, a explicat dr. Necula.
El a precizat că lista de așteptare pentru pacienții cronici care au nevoie de protezare s-a lungit și pentru că numărul de paturi s-a redus, dar și pentru că mulți din bolnavii din judeţele limitrofe și nu numai, care înainte se îndreptau spre Capitală sau alte centre medicale, au dat năvală cu toţii la spitalul brașovean. Partea bună și importantă, a subliniat dr. Necula, este că, fiind vorba despre un program național de protezare, bolnavii nu sunt legați de glie și se pot adresa altor clinici din țară, unde pot fi tratați mai rapid. „Așa cum alții vin la noi, așa se pot duce și brașovenii la București sau Târgu-Mureș, pentru că, fiind program național, beneficiază de același tratament, în mod gratuit”, a afirmat șeful secției. „Lista va scădea şi când vom avea 2 saloane pentru pacienţi protezaţi, dar şi când vom avea mai multre paturi în secţie”, a mai spus dr. Radu Necula.
Oamenii trebuie să ştie că, în mod normal, nu au nici o cheltuială suplimentară, costul integral al protezei fiind decontat prin programul naţional. Desigur, dacă pacientul vrea o proteză mult mai performantă decât cea existentă în program, el este nevoit să achite integral contravaloarea protezei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button