Expres

[ViDEO] BRAŞOV. De la „Foloseşte zebra!” la „Vreau să fiu poliţist!”

  • IMAG3325_248629.jpg
  • IMAG3244_248630.jpg
  • IMAG3260_248631.jpg
  • IMAG3267_248632.jpg
  • IMAG3256_248633.jpg
  • IMAG3297_248634.jpg
 

Cel puţin jumătate din elevii dintr-o clasă vor să se facă poliţişti, fapt constatat de agenţii de la Locală, care au reînceput programul de educaţie rutieră a copiilor din şcolile braşovene. Este vorba despre Campania „Foloseşte zebra!”, proiect iniţiat de Poliţia Locală Braşov în urmă cu un an şi jumătate.
De data aceasta, rutieristul nu s-a prezentat singur în faţa micuţilor, ci a fost însoţit de o agentă de la Ordine Publică, pentru a le descrie ţinuta, dar, mai ales, pentru a-i asigura că, în caz de nevoie, se pot baza pe ajutorul lor.
Uniforma, dar mai ales elementele de intervenţie (tomfa, cătuşele şi staţia de emisie-recepţie) au fost, de această dată, în centrul atenţiei. Astfel, cascheta de poliţist local a reprezentat piesa de rezistenţă la orele de educatie rutieră, desfăşurate pentru început la Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureşianu, la clasele primare. „În prima parte a orei deschise, copiii au interacţionat cu rutieristul care nu a reuşit să îi pună în încurcătură pe micuţi, ţinând cont că au răspuns aproape în cor atunci când au fost întrebaţi despre cum traversează strada, cum se deplasează cu bicicleta pe drumurile publice sau care sunt culorile semaforului”, a explicat Nicolae Aldea, director executiv al Poliţiei Locale Braşov.
„Foloseşte zebra!” este un proiect educaţional iniţiat şi derulat de Poliţia Locală Braşov, destinat comunităţii locale, dar în special copiilor din municipiu, ţinând cont de faptul că aceştia sunt incluşi în categoria de risc. Programul educaţional pe 2018 se va desfăşura în şcolile gimnaziale braşovene, dar şi în licee.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button