Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Cozi ca în „Epoca de Aur”, dar la… muzee, inclusiv la cel al Amintirilor din Comunism (VIDEO)

  • IMG_7518_296829.JPG
  • IMG_7511_296828.JPG
  • IMG_7560_296832.JPG
  • IMG_7520_296830.JPG
  • IMG_7527_296831.JPG

Noaptea Muzeelor 2022, ediția fără restricții de pandemie ca anul trecut, a readus la porțile instituțiilor muzeale cozi ca în „Epoca de Aur”, aproape fără oprire, de la ora 18, când s-au (re)deschis publicului și până la miezul nopții de sâmbătă spre duminică. Ba, la Muzeul Amintirilor din Comunism (foto 2, video 3) a fost cea mai mare coadă, pe mai multe rânduri, ce se împletea cu cea de la Muzeul de Artă, de alături, și trecea dincolo de fostul Palat al Telefoanelor, care e în șantier, oamenii ajungând pe carosabil, astfel că la un moment dat a staționat în zonă și un echipaj de Poliție. De altfel, reprezentanții muzeului au ținut deschis până aproape de ora 1, pentru ca și ultimii dintre cei care au așteptat mai bine de o oră să-l poată vizita.
Cozi, la care s-a stat cel puțin 30 de minute, au fost peste tot, la Muzeul Județean de Istorie din Casa Sfatului (video 1), la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, aflat la nici 50 de metri (video 2), dar și la Muzeul „Casa Mureșenilor”, de peste drum, unde curtea instituției a fost mereu plină (video 3), dat fiind că au fost pregătite mai multe evenimente, atât ateliere pentru cei mici, cât și recitaluri de diferite genuri muzicale, foarte apreciate; recital instrumental Ștefana Zaharia (vioară), Silvia Panaitescu (pian); recital Vocelis (muzică folk), recital Midnight Buzz (muzică new-jazz) – video 3 și recital instrumental Cvartet Fortissimi (video 4).
Și la Muzeul de Artă, pornind de picturile în ulei din expoziția «Grădini misterioase» a artistului Vadim Crețu, reprezentând grădini sălbatice luxuriante, artista Alina Tofan a oferit vizitatorilor muzeului eco-performance-ul „Texturi vegetale” cu proiecții audio-video, spectacolul live având loc la intervale de 10 minute urmate de câte o scurtă pauză.
La cozi și prin muzee au fost turiști și brașoveni de toate vârstele, dar cei mai mulți vizitatori erau tineri și familii cu copii. Unii au mai renunțat să intre la unele dintre muzee, descurajați de cozi, dar în ciuda timpului mare de așteptare, atmosfera a fost efervescentă. Cei doi ani de restricții ne-au lăsat cu o „foame” de evenimente care să ne adune împreună în spațiul public, după cum remarca și managerul Muzeului „Casa Mureșenilor”, dr. în istorie Valer Rus.
Vizitat până în miez de noapte a fost și spațiul expozițional al Centrului Multicultural al Universității Transilvania, acolo unde vizitatorii au putut admira expoziția cu totul aparte a artistului Roland Pangrati și chiar să discute cu autorul, dar și Casa Baciu, secție a Muzeului „Casa Mureșenilor”.
Mii de oameni au stat la coadă și pentru un tur gratuit al Castelului Bran, la ceas de seară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button