Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Constructorul a preluat drumul interjudețean spre Covasna. În 29 luni trebuie să-l facă „boboc”

  • DSC_0016_282400.JPG
  • 20200807_102558_282401.jpg
  • IMG-20200807-WA0002_282402.jpg
 

Drumul interjudeţean Covasna – Braşov, care trece prin comunele  Măieruş, Apaţa, Ormeniş şi Augustin va intra în modernizare în perioada următoare, după ce vineri, administrația județeană a predat amplasamentul constructorului, în cadrul unui eveniment ce a avut loc pe podul de la Augustin, unde, la începutul anului 2018 a fost semnat contractul de finanțare a proiectului prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Procedura s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a administratorului public Daniel Gligoraş, cel care este şi managerul acestui proiect, a vicepreşedintelui CJ Adrian Gabor, precum şi a antreprenorului (Asocierea Gott Strasse SRL – SC Perfect Consult Europe SRL – Hydrostroy AD care şi-a adjudecat această achiziţie).  De asemenea, au fost prezenți și reprezentanții furnizorilor de utilităţi publice (telefonie, gaz, Compania Apa, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Sistemul de Gospodărie a Apelor Braşov, Regionala de Căi Ferate Braşov, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov), ai firmei de proiectare SC Irimat Cons SRL, ai supervizorului – diriginte de şantier, precum şi ai primăriilor Măieruş, Apaţa, Ormeniş şi Augustin.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea (video 1), a amintit că „la începutul anului 2018, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Covasna semnam pe acest pod proiectul pe fonduri europene destinat reabilitării şi modernizării drumului care leagă localităţile Măieruş, Apaţa, Ormeniş, Augustin şi continuă spre Baraolt, în judeţul Covasna, acum putem spune că suntem în linie dreaptă cu acest proiect: am predat amplasamentul, emitem ordinul de începere a lucrărilor, antreprenorul va face organizarea de şantier şi va începe lucrul. Sunt convins că această investiţie va fi una remarcabilă pentru judeţul nostru. Să nu uităm că judeţul Braşov a ajuns să acceseze din fonduri europene peste 300 de milioane de lei, iar din aceste fonduri reuşim să avem peste 100 de kilometri de drumuri care sunt în curs de reabilitare sau deja au fost modernizaţi”. 

Trei poduri de reparat și rețele de utilități ce vor fi relocate

Contractul de lucrări pentru proiectul proiectului „Modernizare drum interjudeţean Covasna – Braşov care face legătura între drumul naţional DN 12 şi drumul naţional DN 13 – format din DJ 131 km 0+000 – 7+856 şi DJ 131B km 0+000 – 12+978” este în valoare de 108.684.804 lei (cu TVA), iar constructorul are la dispoziţie 29 de luni pentru a-l executa. „Aşa cum ne-am angajat prin contract, în termen de 29 de luni vom duce la bun sfârşit reabilitarea celor două drumuri judeţene. Pe anumite tronsoane, vor fi aproximativ 2.000 de metri liniari de piloţi foraţi. În cadrul proiectului sunt trei poduri care vor fi reparate, cel de la Augustin fiind unul dintre cele mai importante obiecte ale contractului. Vor fi relocări de utilităţi în cele patru localităţi pe care le traversează DJ 131 şi DJ 131B, iar promisiunea noastră este că ne vom mobiliza în cel mai scurt timp şi vom duce acest proiect la final mai devreme decât perioada stipulată prin contract”, a precizat Liviu Ioniţă (video 2), reprezentantul antreprenorului.

Lucrările se realizează în cadrul unui proiect cu finanţare europeană prin Programului Operaţional Regional 2014-2020, accesat de Consiliul Judeţean Braşov în 2018. Valoarea totală a proiectului este de 110.894.604,55 lei. 

Din fondurile europene vor fi modernizaţi 15,59 kilometri de carosabil și trotuare, vor fi amenajate staţii de transport public, se vor realiza rigole, şanturi, drenuri şi puţuri absorbante pentru evacuarea apelor pluviale, se vor reface podeţele transversale şi cele care asigură accesul la drumurile laterale şi vor fi reabilitate podurile peste râul Olt, pârâul Măieruş şi pârâul Remetea. Totodată, vor fi construite sau reparate ziduri de sprijin şi se vor amenaja trecerile la nivel cu calea ferată. Cu finanţare de la bugetul local al Judeţului Braşov va fi modernizat un sector de drum în lungime de 5,24 km.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare